Skip to main content

Gândiţi înainte de a conduce

Trei persoane au decedat şi alte 25 au fost traumatizate în week-endul acesta, după ce au devenit victimele unor accidente rutiere

Prima tragedie s-a produs sâmbătă, 6 iunie 2009, la ora 04.30 pe traseul Trifeşti-Pecişte.

Un automobil de model “Moscvici”, la volanul căruia se afla Gheorghe Gheorghiţa, în vârstă de 38 de ani, deplasându-se cu viteză excesivă, a pierdut ghidajul şi s-a izbit într-un copac. Impactul a fost tragic pentru şofer şi doi pasageri. Conducătorul, Gheorghe Gheorghiţa, a decedat pe loc, iar Vitalie Condrea, de 27 de ani şi Dumitru Guşan, de 23 de ani s-au ales cu diferite leziuni corporale.

Actualmente poliţia cercetează circumstanţele, în care s-a produs accidentul.

O altă nenorocire s-a produs, ieri, 7 iunie, pe traseul Chişinău-Soroca, unde 3 maşini s-au ciocnit între ele. Un automobil de model „BMW”, condus de Adrian Gladuna, de 27 de ani, a tamponat din spate un microbuz de model „Mercedes”. Acesta, la rîndul său, a lovit un alt „Mercedes”, care se afla la o distantă de cîţiva metri. Principalul motiv al accidentului l-a constituit excesul de viteză şi nerespectarea regulilor de circulaţie din partea conducătorului BMW-ului.

În urma impactelor, o persoană s-a ales cu leziuni corporale.

Angajaţii Direcţiei Poliţiei Rutiere se adresează conducătorilor auto, precum şi tuturor cetăţenilor, care se deplasează la volanul unui transport, să fie cât mai precauţi şi să dea dovadă de o mai mare responsabilitate la traseu.

Centrul de presă al MAI
8 iunie 2009