Skip to main content

Născuţi “în cămaşă”

Excesul de viteză, condiţiile climaterice nefaste (lapoviţă) şi, în sfrîrşit, ignorarea regulilor elementare de circulaţie rutieră din partea conducătorilor auto, continuă să facă noi victime.
În seara zilei de 3 februarie curent, pe traseul Bălţi-Sărăteni s-a produs un grav accident de circulaţie, soldat cu rănirea a trei persoane.
Alexei Dolghieru, de 29 de ani, aflându-se la volanul automobilului de marca „Honda Civic”, a pierdut ghidajul şi intrând pe contrasens s-a tamponat în autocamionul de model „Iveco Daili” condus de Boris Pavlovschi, în vârstă de 50 de ani.
Deşi deteriorată complet, maşina lui Dolghieru, se pare, că şi-a protejat, pe cât a putut, proprietarul. Specialiştii rutieri au rămas stupefiaţi de faptul că această catastrofă nu s-a soldat cu deces. Minunea a constat în faptul că şoferul a rămas viu, deşi s-a ales cu leziuni corporale serioase - traumă cranio-cerebrală, comă cerebrală de gr.3, traumă închisă a cutiei toracice, traumă deschisă a oaselor gambei pe stânga cu deplasare. De asemenea, ca urmare a tragediei au avut de suferit şi doi pasageri din Honda, care cu diverse traumatisme au fost spitalizaţi.
Poliţia Rutieră face un apel către toţi participanţii la trafic şi solicită respectarea strictă a regulilor circulaţiei rutiere, dotarea autoturismelor cu anvelope specifice sezonului de iarnă şi, nu în ultimul rând, dublarea atenţiei la trafic, mai ales pe timp de noapte.

 

Centrul de Presă al MAI
5 februarie 2009