Skip to main content

Doi inşi anchetaţi pentru furt

Angajaţii Comisariatului de poliţie al raionului Orhei au reuşit să reţină un grup de persoane suspectat de comiterea unui furt într-un magazin din satul Selişte, raionul Orhei, printre făptaşi fiind şi un minor.

În adresa CPR Orhei s-a adresat proprietarul magazinului ÎI “Godoroja” din satul Selişte, precum că în noaptea de 13 spre 14 aprilie curent persoane necunoscute au pătruns în încăpere de unde au sustras produse alimentare, în sumă de circa 4000 de lei.

Imediat, la faţa locului s-au deplasat forţele de ordine. Pentru identificarea suspecţilor ofiţerii de poliţie au organizat un plan special de acţiuni investigativ-operative. În acelaşi scop au fost create mai multe grupe mobile care au activat în regim non-stop şi au efectuat verificări de specialitate. Astfel, ca rezultat al cercetărilor de rigoare, în aceiaşi zi, au fost reţinuţi principalii suspecţi. Aceştia s-au dovedit a fi fraţii vitregi Victor Harţan, în vârstă de 24 de ani, anterior judecat şi Serghei Cojocari, de 22 de ani, ambii domiciliaţi în satul Lucaşenco, raionul Orhei, şi un minor de 17 ani, originar din satul Lucaşenco, acelaşi raion.

Audiaţi de poliţişti, tinerii au relatat că în seara cu pricina au consumat băuturi alcoolice la domiciliul fraţilor vitregi Harţan şi Cojocari. După ce au finisat băutura, din lipsă de surse financiare, au hotărât să comită o spargere în magazinul din apropiere pentru a continua distracţia. Astfel, prin spargerea geamului din spatele magazinului au intrat în local şi au sustras bere, bomboane, ţigări şi alte produse alimentare. Ulterior, s-au întors acasă unde au prelungit cheful.

Efectuând percheziţiile de specialitate la domiciliul fraţilor a fost depistată o parte din bunurile sustrase, restul fiind consumate.

În acest caz a fost iniţiată o cauză penală în baza art.186 al.2 Cod Penal al Republicii Moldova “Furtul”. Conform legislaţiei în vigoare persoanele culpabile de comiterea unor asemenea fărădelegi riscă amendă în mărime de la 6000 la 40000 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 5 ani.

Ministerul Afacerilor Interne continuă lupta împotriva infracţiunilor săvârşite, dar un accent deosebit se pune pe profilaxie. Actualitatea acţiunilor poliţieneşti se explică prin pericolul social sporit care îl prezintă acest gen de infracţiuni, precum şi prin ponderea ridicată a acestora în ultimul timp.

Atenţionăm toţi proprietarii de întreprinderi, precum şi cetăţenii să fie mai precauţi atunci când părăsesc locul de muncă: să verifice dacă ferestrele, inclusiv oberlihturile, sunt închise, lacătul de la uşă - încuiat şi nu în ultimul rând să conecteze sisteme specializate de pază.

Centrul de presă al MAI
29 aprilie 2009