Skip to main content

Noi rețineri în cazul grupării falsificatorilor de acte

La începutul lunii decembrie 2014, ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA) al MAI, au efectuat peste 12 percheziții în care erau vizați membrii unei grupări specializate în falsificarea actelor, care în urma perchezițiilor au fost reținuți.

 

Astfel, în urma desfășurării operațiunii date, de comun cu Procuratura Republicii Moldova, a fost posibilă acumularea unor materiale probatorii extrem de importante, care au fost ulterior solicitate de către autoritățile din România aflate de asemenea pe urmele grupării, probele servind mai târziu drept un important temei în elucidarea circumstanțelor și neclaritățillor din mai multe dosare penale inițiate.

 

Prin urmare, Procurorii din România cu suportul Serviciului Român de Informații, au efectuat la data de 17 martie 2015, mai multe percheziții în cadrul cărora au fost reținuți câțiva membri ai grupării de falsificatori, care s-a dovedit că au falsificat pașapoarte și pentru cetățenii Sirieni suspectați de terorism, reținuți recent în Italia. 

 

Menționăm că deja doi figuranți în dosarul instrumentat de către Serviciul protecție internă și anticorupție (SPIA) al MAIși-au primit sentința, unul din ei fiind condamnat la un an și opt luni privațiune de libertate, iar celui de-al doilea i-a fost aplicată o amendă.

 

Serviciul relații publice al SPIA

 

SPIA pe facebook twitter youtube