Skip to main content

Lupta strămoșilor – pacea și cerul senin de astăzi

Astăzi, 9 mai 2018, în ziua când se împlinesc 73 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Ministerul Afacerilor Interne își exprimă recunoștința față de veteranii ce au adus victoria pe câmpul de luptă, cei care au jertfit  cu viața pentru ca noi astăzi să ne putem bucura de cer senin și pace.

 

Ministrul Alexandru Jizdan împreună cu conducătorii subdiviziunilor MAI au participat la ceremonia de comemorare a victimelor acestui război, alături de conducerea țării, membri ai Cabinetului de miniștri, veterani de război și rude ale acestora.

  

Astfel, conducerea Ministerului Afacerilor Interne a depus  flori la plăcile comemorative şi monumentele „Focul veşnic” și „Maica îndurerată”, aducând un omagiu camarazilor căzuți pe câmpul de luptă.

 

Ulterior, participanții au mers la un eveniment dedicat zilei de 9 mai și Zilei Europei în scuarul Catedralei, acolo unde a fost organizată o masă cu terci ostășesc, spații de joacă pentru copii și un concert la care a evoluat Orchestra Model a DTC, fanfara IGPF dar și o prezentare a câinilor din cadrul Centrului chinologic.

 

Menționăm că în ajunul zilei de 9 mai, Ministerul Afacerilor Interne a organizat pentru veteranii care au participat la cel de-al Doilea Război Mondial o întâlnire de suflet, reunindu-i pe toţi pentru comemorarea camarazilor.

 

Pentru mai multe fotografii accesați pagina de facebook MAI.