Skip to main content

Întrevederea Secretarului de Stat cu membrii delegației comune ONU și Banca Mondială

Astăzi, 20 iunie 2017, Secretarul de Stat al MAI, Mihail Beregoi a avut o întrevedere cu membrii delegaţiei comună ONU - Banca Mondială, aflate într-o misiune de evaluare la Chișinău. În perioada 17-21 iulie 2017 membrii delegaţiei evaluează progresul şi constrângerile în procesul de adaptare a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) la contextul naţional, care vor fi luate în considerare în mod prioritar în procesul de elaborare a Strategiei naţionale de dezvoltare „Moldova 2030”.  

 

Astfel, în cadrul discuţiilor au fost abordate mai multe aspecte de interes comun, inclusiv măsurile preconizate de către MAI al RM,  pentru ţintele prioritare incluse în documentele strategice de dezvoltare. De asemenea, părțile au convenit asupra importanţei mobilizării tuturor actorilor interesaţi, inclusiv din partea societăţii civile, în raportarea corectă şi monitorizarea continuă a procesului de implementare a obiectivelor definite.

 

La data de 21 iulie misiunea se va încheia cu un Atelier de lucru, în cadrul căruia vor fi prezentate constatările şi recomandările privind implementarea Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă în Republica Moldova.   

 

Strategia „Moldova 2030” urmează a fi elaborată de către Guvern până în decembrie 2017, cu sprijinul ONU Moldova, al Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare în Moldova şi a altor parteneri de dezvoltare