Astăzi, 27 septembrie 2014, în incinta Palatului Republicii în prezența Înaltului oaspete, Secretarul General al OIPC INTERPOL, Ronald Kenneth Noble, a avut loc festivitatea solemnă de aniversare a 100 de ani de la fondarea Organizației Internaționale a Poliției Criminale (OIPC) şi celei de-a 20-a Aniversare de la crearea Biroului Naţional Central Interpol Chişinău.
“Se împlinesc 20 de ani de cooperare neîntreruptă în cadrul Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală INTERPOL, iar cu această ocazie vreau să mulțumesc colegilor de la poliție și felicit pentru faptul că au reușit să aibă performanțe impresionante”, a precizat ministrul de Interne, Dorin Recean în discursul său.
Evoluția cooperării dintre state a demonstrat că Biroul INTERPOL constitue un important vector al Poliţiei din Republica Moldova în combaterea infracţiunilor transfrontaliere, deschizând noi perspective în abordarea globală sau regională a luptei împotriva fenomenului infracţional.
“Noi avem cu Republica Moldova o cooperare strânsă și evolutivă, un progres esențial obţinut în 20 de ani de la crearea BNC Interpol Moldova în apropierea activităţii poliţieneşti la cele mai înalte standarde internaţionale de activitate.”, a declarat Secretarul General OIPC, domnul Ronald Kenneth Noble.
Nu în ultimul rând, în cadrul evenimentului a fost lansată campania de sensibilizare Turn Back Crime, care are scopul de a accentua problematicile referitoare la crima organizată și de a sensibiliza opinia publică asupra impactului acestui fenomen.
Într-un final, șeful Interpol al RM, Fredolin Lecari a menționat că este esențial să fie realizat un serviciu tehnologizat, rapid, eficient care va fi un pas înaintea fenomenului criminal.
Pentru mai multe fotografii, accesați pagina oficială de facebook a MAI.