Skip to main content

Mențiuni oferite de conducerea MAI pentru Orchestra-model a DTC

Orchestra-model a Departamentului Trupelor de Carabinieri s-a întors acasă cu premii de la două Festivaluri Internaționale. Muzicienii militari au  câștigat premiul “Grand Prix” la Festivalul Internațional din Franța și locul întâi, cu acordarea medaliei de aur din partea președintelui Republicii Italiene, la Festivalul Concurs „Bande Musicale”.

 

Cu această ocazie, astăzi 8 iunie, a fost organizată ceremonia de decernare a  insignei Ministerului Afacerilor Interne “Colaborator eminent”, înmânată dirijorului principal, Oleg Cazacu și șefului-adjunct al Orchestrei,  Alexandru Rabei,  muzicienilor  Orchestrei fiindu-le  oferită distincția “Crucea pentru merit”, clasa II.

 

"Evenimentul de astăzi este unul emblematic. Este o mândrie pentru Ministerul de Interne, cît și pentru întreaga republică să avem asemenea talente, care au dus mesajul în spațiul european,  promovând imaginea MAI și a țării", a menționat viceministrul O. Babin în debutul ședinței.

 

Viceministrul Veaceslav Ceban a adus mulțumiri membrilor Orchestrei DTC și studenților AMTAP, asigurând asistența că pînă la finele lunii Orchestra-model va avea uniforme noi cu tentă europeană  și  stilizare națională.

 

Orchestra-model a DTC al MAI a evoluat la Festival alături de militari instrumentiști din Belgia, Danemarca, Bulgaria, Anglia, Scoția, dar şi din ţara-gazdă (Italia). Orchestra a fost însoțită la festival de grupul de dansatori “Polydance” de la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău. Orchestra-model a DTC a fost creată în anul 1994. Până în prezent, militarii Orchestrei-model a DTC au evoluat în Germania, Italia, Elveția, Franța, Rusia.