La data de 8 august 2013, la Iaşi, România,a fost lansat proiectul transfrontalier România – Republica Moldova – Ucraina privind asistenţa medicală de urgenţă tip SMURD.
La eveniment au participat viceministrul Afacerilor Interne, Veaceslav Ceban şi şeful Serviciului Protecţie Civilă şi Situaţii Excepţionale al MAI, Mihail Harabagiu. Partea română a fost reprezentată de Raed Arafat, secretar de stat la Ministerul Sănătăţii şi Bogdan Tohăneanu, secretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne.
Serviciul medical de urgenţă, resuscitare şi descarcerare (SMURD), în caz de pregătire şi intervenţie urgentă prin intermediul unui sistem comun integrat de monitorizare şi atenuare a consecinţelor dezastrelor în spaţiul comun România, Ucraina şi Republica Moldova, face parte din Programul operaţional comun al acestor trei ţări partenere.
Programul SMURD se încadrează în cadrul acestui program, la prioritatea - “Mediu şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă”.
Proiectul a fost iniţiat în septembrie 2010 de către actualii parteneri, şi anume: Inspectoratul general pentru situaţii de urgenţă al MAI, România (ca şi aplicant), Inspectoratul general al aviaţiei al MAI, România şi Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al MAI, Republica Moldova (ca şi parteneri).
Scopul acestui proiect, îl constituie crearea unui sistem integrat, comun, de monitorizare eficientă şi atenuare a consecinţelor dezastrelor, în conformitate cu standardele şi procedurile Uniunii Europene, precum şi creşterea capacităţii de răspuns a serviciilor mobile de urgenţă, reanimare şi descarcerare de-a lungul frontierelor comune cu România pe calea aerului, uscat şi pe apă. În prezent, sunt derulate primele acţiuni, printre care selectarea şi constituirea echipei de management, desfăşurate şedinţe tehnice, dar şi analizarea cadrului legislativ existent. Pe viitor se preconizează achiziţionarea echipamentului de intervenţie, stabilirea procedurii comune de monitorizare şi intervenţie, desfăşurarea activităţilor de training, dar şi exerciţiile de cooperare.
Ca şi durată de implementare, a fost stabilită perioada martie 2013- martie 2015, întru obţinerea unui rezultat de colaborare internaţională la lichidarea situaţiilor excepţionale.
Proiectul este finanţat de Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Comun România - Republica Moldova - Ucraina.