Potrivit datelor statistice, pe parcursul sezonului rece al anului trecut, pradă gheţii au căzut 17 persoane, dintre care 3 minori. Tot în această perioadă, 28 persoane, dintre care 6 minori, au fost salvaţi de sub gheaţă.
Luând în consideraţie clima moale şi instabilă din Republica Moldova, gheaţa de pe bazinele acvatice prezintă un pericol sporit pentru viaţa şi sănătatea celor care se află pe ea. Pentru a evita accidentele Ministerul Afacerilor Interne recomandă:
- fiţi prudenţi, în centrul lacurilor, râurilor gheaţa este mai subţire decât lângă mal, iar în locurile de confluienţă a pâraielor şi în locurile de scurgere a deşeurilor industriale, apa nu îngheaţă deloc, sau dacă îngheaţă, aceasta are o grosime neînsemnată;
- iarna, în timpul pescuitului, gândiţi-vă în primul rând la securitate şi apoi la pescuit;
- deplasîndu-vă pe gheaţă fiţi gata în orice moment, imediat să vă eliberaţi de greutăţi;
- în măsura posibilităţilor treceţi locurile periculoase numai cu asigurare. Deplasaţi-vă cu paşi alunecaţi;
- întotdeauna să aveţi la îndemână o funie cu lungimea de 12-15 metri. Ţineţi alături de gaura de gheaţă o scândură sau o creangă mare;
- nu săriţi pe blocuri de gheaţă rupte, ele ar putea să nu vă menţină greutatea şi să se răstoarne;
- nu vă deplasaţi pe gheaţă de unul singur și nu încercați să verificaţi rezistenţa gheţei cu piciorul;
- sub zăpadă grosimea gheţii este mult mai mică, fiţi atenţi în orice moment, puteți da de ochiuri de apă sau crăpături;
- dacă în timpul deplasării a-ţi depistat sub picioare crăpăturii de gheaţă, nu intraţi în panică şi nu fugiţi de pericol. Culcaţi-vă lent pe gheaţă şi rostogoliţi-vă spre locul fără pericol;
- acordarea primului ajutor celor aflaţi în pericol este posibil numai în sectorul permis de trecere;
- în timpul ajutorului acţionaţi imediat, hotărât, dar foarte atent. Încuragaţi-l pe sinistrat. Oferiţi obiectul de salvare de la distanţa de 3 - 4 metri;
- eliberându-vă din gheaţă, scoateţi, scurgeţi şi din nou îmbrăcaţi îmbrăcămintea. Imediat deplasaţi-vă spre localitatea apropiată sau, în dependență de caz, aprindeţi focul şi încălziţi sinistratul, daţi-i o parte din vestimentaţia personală. Nu permiteţi degerarea şi îngheţarea. Chemaţi salvatorii sau ambulanţa.
Direcția informare și relații publice,
16 ianuarie 2013