Skip to main content

MAI susţinut de reprezentanţii ONU în realizarea continuă a reformei

Ministrul Afacerilor Interne Oleg Balan a avut astăzi, 8 mai 2015, o întrevedere cu reprezentantul coordonator al Organizaţiei Naţiunilor Unite şi reprezentantul permanent al Programului  Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, Dafina Gercheva.

 

Dialogul s-a axat pe subiecte ce vizează colaborarea între MAI şi Reprezentanţa ONU/PNUD, proiecte implementate în comun, precum şi identificarea necesităţilor de asistenţă şi colaborare în viitor.

 

În debutul întrevederii, ministrul de Interne, Oleg Balan a  prezentat sarcinile de bază ale  instituţiei,  progresele realizate în domeniul reformei MAI şi asistenţa oferită de către Agenţiile ONU în implementarea reformei.

 

Oaspeţii au fost familiarizaţi cu priorităţile ministerului, dintre care: combaterea corupţiei pe interior, desfăşurarea activităţii Consiliului Consultativ creat pentru asigurarea transparenţei decizionale şi consultarea cu reprezentanţii societăţii civile, precum şi adoptarea Proiectului de lege privind instituirea statutului special unic al angajaților Ministerului Afacerilor Interne.

 

Totodată, ministrul O. Balan a apreciat derularea proiectului Misiunii UE de consiliere în Politici Publice în Moldova şi rezultatele înregistrate odată cu numirea Consilierilor în cadrul MAI, subliniind necesitatea de a continua activitatea în aceeaşi componenţă, pentru atingerea obiectivelor stabilite.

 

La rândul său, Dafina Gercheva și-a exprimat disponibilitatea de a susţine MAI în procesul de iniţiative legislative, precum şi în realizarea altor activităţi, implicit celor incluse în Agenda de Asociere RM-UE.

 

De asemenea, parţile au accentuat importanţa îmbunătățirii imaginii poliției în fața cetățenilor și dezvoltarea lor profesională, pentru sporirea sentimentului de siguranţă şi încredere din partea cetăţenilor.

 

La finele întrevederii, au fost aduse mulţumiri pentru deschiderea spre conlucrare şi dialog constructiv, în contextul continuării proiectelor de colaborare.