Skip to main content

Ministrul de Interne, Dorin Recean, va discuta cu omologii săi din CSI, subiecte ce țin de combaterea criminalităţii organizate transnaţionale

Ministrul Afacerilor Interne, Dorin Recean, participă vineri, 7 septembrie, la ședința ordinară a Consiliului miniştrilor Afacerilor Interne al statelor membre ale CSI. Evenimentul are loc în orașul Baku (Azerbaijan).

Ordinea de zi a şedinţei cuprinde discuţii pe marginea subiectelor ce se axează pe evaluarea activităţilor în cadrul Consiliului miniştrilor Afacerilor Interne. Invitații vor discuta probleme ce țin de realizarea subiectelor prioritare ale colaborării ministerelor afacerilor interne ale statelor membre ale CSI, pe segmentul intensificării cooperării în domeniul combaterii criminalităţii organizate transnaţionale. Miniștrii vor aborda, în cadrul discuțiilor, subiecte ce țin de elaborarea mai multor acte normative, care reglementează activitatea organelor afacerilor interne. Aceste documente urmează să dezvolte o cooperare complexă ale statelor-membre ale CSI, în vederea contracarării provocărilor şi ameninţărilor securităţii, dar și a definitivării şi perfecţionării metodelor noi de colaborare eficientă a organelor de interne ale CSI în domeniul combaterii traficului ilicit de stupefiante, traficului de persoane şi altor ameninţări.

Pe parcursul evenimentului, ministrul Recean va avea întrevederi bilaterale cu omologii săi din statele membre ale CSI. Oficialii vor stabili priorităţile de colaborare între ministerele de interne.

Totodată, Dorin Recean se va întâlni cu secretarul general al Organizației Internaționale a Poliției Criminale Interpol, Ronald Kenneth Noble. În cadrul întrevederii oficialii vor discuta diferite subiecte ale colaborării bilaterale dar şi stabili noi priorităţi de cooperare în domeniul combaterii criminalităţii organizate transnaţionale.

Direcţia informare şi relaţii publice
7 septembrie 2012