Skip to main content

Vizită a experţilor Oficiului ONU pentru Droguri şi Crimă (ONUDC) la MAI

Ministerul Afacerilor Interne, Alexei Roibu, a avut astăzi o întrevedere cu experţii Oficiului ONU pentru Droguri şi Crimă (ONUDC), dl Walter Cehr şi dna Fariza Abu Bakar.

În cadrul întrevederii, ministrul Afacerilor Interne şi-a exprimat voinţa fermă de a menţine legături strînse de colaborare cu Oficiul Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Crimă, reiterând importanţa acestei cooperări pentru ţara noastră.

Ministrul s-a referit în discursul său la procesul de reformă a MAI bazată pe restructurare organizaţională, profesionalizare, descentralizare, demilitarizare, precum și la necesitatea armonizării legislaţiei în conformitate cu legislaţia statelor UE.

Totodată, Alexei Roibu a făcut o retrospectivă a cadrului juridic naţional în domeniul terorismului şi a relaţiilor de colaborare între Republica Moldova şi alte state cu privire la combaterea terorismului, amintind că ţara noastră are deja semnate mai multe tratate internaţionale în acest domeniu atât la nivel bilateral cât şi multilateral. Ministrul s-a arătat îngrijorat de amploarea terorismului la momentul actual, care afectează securitatea naţională şi internaţională.

Pe parcursul întrevederii au mai fost abordate subiecte ce ţin de grupările teroriste, lipsa surselor financiare în activitatea de procedură a organelor afacerilor interne şi alte aspecte criminalistice. Experţii ONUDC şi-au arătat disponibilitatea pentru o cooperare mai strânsă, arătându-se dispuși să ofere ajutor şi suport organelor afacerilor interne ale Republicii Moldova.

În acest context, Alexei Roibu a solicitat asistenţă în realizarea următoarelor acţiuni: formarea unei baze de date unice a organizaţiilor teroriste internaţionale şi a membrilor lor (accesul direct al subdiviziunilor specializate la bazele de date privind transferurile mijloacelor financiare a întreprinderilor cu capital străin şi mixt cetăţenilor străini şi a apatrizilor); alocarea unor surse financiare adăugătoare, privind înzestrarea tehnico-materială a subdiviziunilor specializate în contracararea fenomenului terorismului, cu mărirea statelor şi atragerea specialiştilor în domeniu, petrecerea seminarelor şi lecţiilor practice cu efectivul subdiviziunilor MAI; impulsionarea schimbului de informaţii cu ONUDC în vederea monitorizării în permanenţă a informaţiei cu privire la forţele distructive cu risc sporit ce atentează la statalitate, a surselor informaţionale cu referire la flash-mob-uri, chemări privind destabilizarea situaţiei social-politice, acţiuni xenofobe, tulburări a ordinii publice etc.

Totodată, expertul ONUDC, dl Walter Cehr consideră oportună posibilitatea aderării Republicii Moldova la Iniţiativa globală pentru combaterea terorismului şi alte organisme internaţionale de profil. Ambele părţi s-au arătat deschise spre o cooperare eficientă în vederea luării măsurilor necesare în combaterea criminalităţii.

Direcția Informare și Relații Publice,
19 mai 2011