Skip to main content

Suedia susține implementarea unui program de management strategic pentru Ministerul Afacerilor Interne

Ministrul Afacerilor Interne, Oleg Balan, a avut o întrevedere cu Ambasadoarea Regatului Suediei în Republica Moldova, Excelența Sa Ingrid Tersman, astăzi, 25 februarie 2015.

 

În cadrul întrevederii, Excelența Sa l-a felicitat pe ministrul Balan cu prilejul investirii în funcție și a menționat că Suedia va sprijini în continuare reformele cheie a Ministerului de Interne.

 

La întâlnire au fost abordate subiecte privind posibilele căi de cooperare continuă între ambele state, rezultatele și impactul proiectelor bilaterale de asistență, precum și stabilirea priorităților de asistență, cooperare și dezvoltare a activităților comune.

 

Henrik Huitfeldt, consilier din cadrul ambasadei Suediei a prezentat ministrului de Interne un Program de management strategic ce se va desfășura  timp de 3 ani, având ca scop intensificarea cursurilor de instruire și ridicarea nivelului de competență profesională în rândul angajaților cu funcție de conducere.

 

De asemenea, partea suedeză a exprimat dorința de a oferi asistență și consiliere în continuare ministerului, prin intermediul reprezentanților DCAF (Centrul pentru Controlul Democratic al Forţelor Armate).

 

Ministrul Balan a apreciat contribuția Ambasadei Suediei în procesul de reformare MAI și a solicitat ca și pe viitor colaborările să ia amploare, astfel încât să îmbunătățim calitatea serviciilor după standardele europene.

 

La finele întrevederii, Excelența Sa a asigurat disponibilitatea în vederea susținerii noilor  proiecte de dezvoltare, precum e și Programul Național de Mentorat pentru Femei din siestemul afacerilor interne “INSPIR-O”.