Atribuții:
Concepţie şi reglementare generală:
a) elaborează Conceptul de dezvoltare instituțională a resurselor umane a ministerului pe termen mediu;
b) elaborează, modifică şi/sau completează politicile de resurse umane privind recrutarea, selecţia, încadrarea, formarea iniţială şi continuă a angajaţilor, evaluarea performanţelor profesionale, cariera, motivarea, analiza posturilor, planificarea, organizarea şi supravegherea modului de implementare a acestora;
c) elaborează proiecte de acte normative pentru aplicarea unitară a politicilor şi a procedurilor cu privire la resursele umane în autoritățile administrative și instituțiile din subordinea ministerului.
Administrarea resurselor umane:
a) proiectează şi organizează funcţiile/posturile:
-elaborează documente de dezvoltare strategică prin stabilirea obiectivelor şi acţiunilor referitoare la managementul resurselor umane;
- participă la elaborarea regulamentului de organizare şi funcţionare al autorităţii publice;
- planifică/estimează necesarul de personal;
- efectuează analize, elaborează note şi rapoarte în domeniul de competenţă;
- coordonează, supravegează şi evaluează măsurile de actualizare şi modernizare a sistemului de gestiune a resurselor umane;
- elaborează metodologii în domeniu şi supraveghează modul de respectare a dispoziţiilor acesteia;
- elaborează/revizuiește și asigură aprobarea fişelor de post al angajaților Direcției;
- coordonează Statele de personal (participă la proiectarea structurii organizatorice) ale autorităților administrative și instituțiilor din subordinea ministerului;
- elaborează/modifică Statul de organizare/personal al aparatului central al ministerului;
- elaborează/modifică Statele de organizare ale autorităților administrative și instituțiilor din subordinea ministerului;
- coordonează elaborarea/actualizarea fişelor de post pentru diferite categorii de funcţii/posturi din cadrul ministerului şi le vizează;
- coordonează elaborarea/actualizarea fişelor de post, conform Nomenclatorului privind competențele de angajare și acordare a gradelor speciale şi le vizează;
- coordonează şi exercită controlul asupra activităţii de proiectare şi organizare a funcţiilor/posturilor autorităţilor administrative şi instituţiilor din subordinea MAI;
b) ținerea evidenței datelor şi documentelor cu privire la personalul ministerului:
- ţine evidenţa personalului: întocmeşte şi actualizează dosarele personale; completează formularele statistice privind personalul din autoritatea publică; ţine evidenţa concediilor; eliberează şi gestionează legitimaţiile de serviciu ale angajaților ministerului; ţine evidenţa persoanelor supuse serviciului militar; eliberează, la solicitarea angajaților, certificate/copii ale actelor cu privire la datele lor personale;
- creează şi administrează Sistemul informațional „Colaborator” privind posturile şi personalul în autoritățile administrative și instituțiile din subordinea ministerului;
- acumulează, analizează şi generalizează informaţia cu privire la personal; întocmeşte şi prezintă conducerii ministerului rapoarte informative;
- pregăteşte şi predă în arhivă materiale ce ţin de activitatea subdiviziunii;
- ține evidenţa personalului scriptic ale subdiviziunilor ministerului;
- ține evidenţa statelor de personal/organizare;
- ține evidenţa procesului de instruire şi evaluare a personalului ministerului.
c) suplinirea posturilor vacante/asigurarea necesarului de personal:
- organizează procesul de recrutare a angajaților pentru suplinirea posturilor vacante în aparatul central al ministerului şi posturilor conform Nomenclatorului privind competențele de angajare și acordare a gradelor speciale;
- elaborează proiecte de acte administrative cu privire la angajarea, modificarea/suspendarea/încetarea raporturilor de serviciu/de muncă şi alte proceduri de personal,
- supraveghează/organizează şi participă selectiv la desfăşurarea/realizarea procedurilor cu privire la suplinirea posturilor în autorităţile administrative şi instituţiile din subordinea MAI;
- supraveghează procesul de integrare profesională a noilor angajaţi în aparatul central al ministerului;
- supraveghează procesul de integrare socio-profesională a noilor angajaţi în autorităţile administrative şi instituţiile din subordinea ministerului, precum și efectuează analiza acestui proces;
- asigură desfășurarea perioadei de probă a funcţionarilor publici debutanţi angajați în aparatul central al ministerului;
d) dezvoltarea profesională a personalului:
- elaborează, în baza necesităţilor de instruire a personalului, planul anual de dezvoltare profesională a personalului ministerului, organizează, coordonează şi monitorizează implementarea acestuia;
- elaborează proiecte de acte administrative cu privire la instruirea, evaluarea personalului şi alte proceduri de personal conform domeniului de formare/dezvoltare profesională ale angajaților aparatului central al ministerului și ale angajaților conform competenței de angajare a ministrului afacerilor interne și conform Nomenclatorului privind competențelor de angajare și acordare a gradelor speciale;
- stabileşte obiective individuale şi necesităţi de dezvoltare profesională a angajaţilor din cadrul direcției;
- participă la organizarea şi desfăşurarea concursurilor/tenderelor privind procurarea serviciilor de instruire, inclusiv la negocierea condiţiilor de organizare şi desfăşurare a cursurilor de instruire;
- evaluează rezultatele şi impactul activităţilor de instruire desfăşurate;
- elaborează proiecte de acte administrative cu privire la organizarea şi desfăşurarea programului de instruire, evaluării personalului în domeniul pregătirii profesionale şi a altor proceduri de personal;
- coordonează, monitorizează şi evaluează sistemul de formare profesională iniţială şi continuă al ministerului;
- monitorizează şi coordonează activitatea de formare a instituţiilor de învăţămînt ale MAI pe aspectele formării de specialitate potrivit necesarului de instruire;
- elaborează cadrul normativ privind conferirea categoriilor de calificare al personalului ministerului;
- organizează procesul de selectare a personalului ministerului pentru participarea la programe de formare profesională;
- coordonează şi avizează planul de studii în instituţiile învăţămînt ale ministerului.
e) motivarea şi menţinerea personalului:
- evaluează factorii de motivare a personalului;
- elaborează/actualizează programul de motivare nonfinanciară a personalului, după caz, şi programul de motivare financiară, organizează, coordonează şi monitorizează implementarea acestuia;
- elaborează cadrul normativ privind evaluarea performanţelor profesionale în cadrul ministerului;
- coordonează modul de organizare şi desfăşurare a activităţii de evaluare a performanţelor profesionale ale personalului ministerului;
- stabileşte modalitate de elaborarea şi vizare a obiectivele individuale de activitate şi indicatorii de performanţă a funcţionarilor publici angajați în aparatului central al ministerului;
- se expune asupra contestaţiilor depuse de angajaţii ministerului ca urmare a procedurilor de personal aplicate în aparatul central al ministerului;
- promovează şi cultivă climatul psihologic pozitiv de muncă în minister şi o cultură organizaţională bazată pe principii general umane, management participativ, orientare spre rezultate şi relaţii de muncă armonioase;
- elaborează acte normative şi documente de politici cu referire la etica, deontologia, disciplina de serviciu şi legalitatea în domeniul de competenţă;
Îndrumare de specialitate, sprijin metodologic şi evaluare:
- acordă asistenţă informaţională şi metodologică în aplicarea procedurilor de personal şi a prevederilor cadrului normativ:
- se expune asupra proiectelor regulamentelor de organizare şi funcţionare a subdiviziunilor structurale ale aparatului central al ministerului;
- se expune/efectuează analiza Regulamentelor entităților de resurse umane ale autorităților administrative și instituţiilor din subordine;
- avizează şi aprobă fişele de post ale angajaților aparatului central al ministerului și ale angajaților conform competenței de angajare a ministrului afacerilor interne conform Nomenclatorului privind competențele de angajare și acordare a gradelor special;
- elaborează/revizuiește/actualizează cadrul normativ intern al organizării şi desfăşurării procedurii de suplinire a funcţiilor, a perioadei de probă a funcţionarilor publici debutanţi, a procesului de evaluare a funcţionarilor publici, funcţionarilor publici cu statut special şi a persoanelor care deţin posturi de specialitate/deservire tehnică;
- identifică şi evaluează necesităţile de instruire a personalului aparatului central al ministerului și ale angajaților conform competenței de angajare a ministrului afacerilor interne și conform Nomenclatorului privind competențele de angajare și acordare a gradelor speciale, inclusiv stabilirea factorilor motivaţionali;
- promovează normele de conduită a angajaților aparatului central al ministerului și ale angajaților conform competenței de angajare a ministrului afacerilor interne conform Nomenclatorului privind competențele de angajare și acordare a gradelor speciale;
- examinează, demersuri, proiecte de acte normative/legislative care abordează subiecte din domeniul de competenţă;
- elaborează ghiduri metodice/recomandări vizavi de actele normative elaborate, în vederea asigurării aplicării unitare a strategiei, politicilor şi a procedurilor cu privire la managementul resurselor umane ale ministerului;
- examinează petiţiile care abordează subiecte din domeniul de competenţă ale angajaților aparatului central al ministerului și ale angajaților conform competenței de angajare a ministrului afacerilor interne şi formulează răspunsurile de rigoare.
Evaluare şi control:
- realizează evaluarea activităţii angajaţilor din subdiviziunile de resurse umane ale autorităților administrative și instituțiilor din subordinea ministerului şi control în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare;
- stabileşte criteriile de performanţă ale activităţii angajaţilor subdiviziunilor de resurse umane ale autorităților administrative și instituțiilor din subordinea ministerului;
- stabileşte obiective individuale şi necesităţi de dezvoltare profesională a angajaţilor din cadrul Direcției și ale autorităților administrative și instituțiilor din subordinea ministerului;
- efectuează controlul privind realizarea deciziilor pe domeniul resurselor umane adoptate atît de conducerea ministerului, precum și de autoritățile administrative și instituțiile din subordinea ministerului, formulează şi prezintă conducerii ministerului propuneri pentru înlăturarea neajunsurilor depistate;
- coordonează şi monitorizează procesul de suplinire/promovare la funcţiile vacante în cadrul subdiviziunilor de resurse umane şi de conducere de nivelul A01-A02;
- efectuează controlul aplicării şi respectării actelor normative cu privire la procedurile de personal;
- înaintează propuneri privind abrogarea actelor normative interne ce contravin legislaţiei, emise de autorităţile administrative și instituțiile din subordinea ministerului.