Mergi la conţinutul principal

Cooperare transfrontalieră: măsuri comune MAI și Agenția Antidrog pentru siguranță și prevenție


Măsuri pentru sporirea siguranței comunităților, reducerea riscurilor asociate consumului de droguri și întărirea cooperării transfrontaliere în prevenție și combaterea traficului ilicit au fost subiectele principale discutate de Secretarul de Stat al MAI, Alexandru Bejan, împreună cu Rareș Petru Achiriloaie, președintele Agenției Naționale pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor din România; toate acestea au fost abordate la MAI, în cadrul întrevederii dintre oficialii moldoveni și cei români.

Dialogul a inclus și conducătorii instituțiilor subordonate MAI și a vizat identificarea de soluții pentru reacții rapide în situații de urgență, implementarea proiectelor europene de monitorizare a substanțelor ilegale și sprijinirea persoanelor vulnerabile. De asemenea, s-au discutat programe educaționale și campanii de prevenție dedicate tinerilor și comunităților expuse, menite să diminueze cererea de substanțe interzise și să contribuie la crearea unui mediu mai sigur.

În paralel, MAI desfășoară acțiuni împotriva comerțului ilicit cu droguri și participă activ la Platforma Europeană Multidisciplinară împotriva Amenințărilor Infracționale, ceea ce permite schimbul de informații, consolidarea cooperării cu partenerii europeni și valorificarea inițiativelor regionale și a sprijinului tehnic internațional pentru securizarea frontierelor.

Un alt punct important al discuțiilor a vizat dezvoltarea de proiecte comune pentru securitatea frontierelor și combaterea traficului ilicit de droguri și substanțe sintetice, precum și extinderea cooperării bilaterale în domeniul prevenției și securității comunităților. Totodată, oficialii au subliniat importanța măsurilor pentru contracararea amenințărilor cibernetice și a campaniilor de dezinformare, cu scopul de a asigura un climat sigur și stabil pentru toți cetățenii.