Mergi la conţinutul principal

Conducerea MAI la Edineț: întâlniri, soluții și proiecte pentru oameni

În cadrul vizitei de lucru la Edineț, ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, s-a întâlnit cu polițiștii și salvatorii care au grijă de siguranța oamenilor din raion, dar și cu polițiștii de frontieră responsabili de securitatea frontierei în nordul țării.

 

La Inspectoratul de Poliție, ministra a discutat cu echipele care răspund solicitărilor celor peste 75 de mii de locuitori din 49 de localități. Dialogul a vizat atât rezultatele obținute, cât și necesitatea unor condiții mai bune de muncă și completarea echipamentelor, pentru ca ajutorul să ajungă cât mai rapid acolo unde este nevoie. Datorită proiectelor sprijinite de Uniunea Europeană, Germania, Japonia și România, inspectoratul a fost dotat cu bodycamere, un dispozitiv profesional de măsurare a distanței cu laser marca „LEICA”, echipamente IT și mijloace de transport. În prezent, instituția gestionează cinci sectoare de poliție și a reușit să reducă numărul de cauze penale cu peste 50 în primele opt luni ale anului curent, față de aceeași perioadă din 2024. Totodată, infracțiunile cu implicarea minorilor au scăzut cu zece cazuri comparativ cu anul trecut.

 

S-a vorbit despre ocuparea posturilor vacante și despre investițiile în infrastructură, cu accent pe identificarea unui sediu pentru Sectorul de poliție nr. 2 Cupcini.

 

De la începutul anului, salvatorii din Edineț au fost alături de oameni în peste 250 de intervenții, în care au salvat vieți și au protejat bunuri de peste 28 milioane lei. Totodată, cele trei subunități de pompieri voluntari din Cupcini, Terebna și Fetești oferă comunităților mai multă protecție în fața pericolelor.

 

Ultima oprire a fost la Direcția Regională Nord a Poliției de Frontieră, unde angajații gestionează 22 de puncte de trecere a frontierei și au documentat peste 2600 de infracțiuni doar în primele opt luni ale acestui an.

 

„La Edineț am văzut echipe dedicate și responsabile, oameni care sunt mereu în prima linie pentru siguranța comunităților. Investițiile în infrastructură și echipamente nu sunt doar cifre pe hârtie – ele se traduc în reacții mai rapide, în vieți salvate și în mai multă liniște pentru familii,” a declarat ministra Afacerilor Interne.