Conferința de nivel înalt, organizată cu suportul financiar al Suediei și în parteneriat cu UN Women, a fost dedicată subiectelor de importanță majoră în contextul actual de securitate, realizării Programului național de implementare a Rezoluției 1325 a Consiliului de Securitate al ONU privind femeile, pacea și securitatea pentru anii 2023-2027”, precum și coeziunii dintre actorii implicați în sectorul de securitate și apărare pentru a reduce stereotipuri și barierele în domeniu.
La eveniment au participat conducerea Ministerului Afacerilor Interne, deputate din Parlamentele Republicii Moldova şi României, ambasadoarea Suediei şi Germaniei la Chișinău, reprezentanta de țară UN Women, deputați din Parlamentul Republicii Moldova, ambasadorii acreditați în Republica Moldova din cadrul ambasadelor Marii Britaniei, Germaniei, SUA, României, reprezentantul Delegației UE în Moldova, reprezentanți ai ONU, OSCE, NATO, Consiliului Danez pentru Refugiați, UN Women, conducători ai entităților publice naționale, ai mediului academic și societății civile. În total la Conferință au participat peste 70 de persoane, dintre care 51 de femei.
Activitatea conferinței a fost structurată pe paneluri de intervenție, prin urmare, în primul panel al Agendei, deputatele din Republica Moldova și România au abordat subiecte legate de importanța promovării agendei femeile, pacea și securitatea, prezentarea bunelor practici de îmbunătățire a coordonării programelor naționale la nivelul Republicii Moldova și României, totodată, s-a vorbit și despre necesitatea creșterii numărului de femei în funcții de conducere, în negocieri de pace și procese de dezarmare, adaptarea politicilor pentru a răspunde nevoilor specifice ale femeilor și consolidarea capacităților de conducere ale acestora.
Panelul II din agendă a fost dedicat instituțiilor neguvernamentale de nivel internațional cu reprezentanță în Republica Moldova, în cadrul căruia au fost discutate și subliniate subiecte axate pe crearea și dezvoltarea oportunităților pentru promovarea femeilor în toate activitățile de luare a deciziilor, politicile instituționale privind susținerea și implicarea femeilor în sectorul de securitate și apărare, precum și importanța prezenței femeilor în procesul de menținere a păcii, atât la nivel regional, cât și la nivel internațional.
Panelul III de discuții s-a focusat pe promovarea dimensiunii de gen în cadrul misiunilor internaționale și de gestionare a crizelor legate de război. Astfel, de către reprezentantele Inspectoratului General al Poliției și Ministerului Apărării au fost relatate experiențele personale privind implicarea și participarea la gestionarea situațiilor de criză și de participare la misiuni internaționale.
Panelurile IV şi V au implicat în discuţii reprezentanți ai Consiliului Danez pentru Refugiați în Republica Moldova, UN Women, Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare, Platformei pentru Inițiative de Securitate şi Apărare şi Congresului autorităților locale din Moldova (CALM). Au fost abordate subiecte legate de experiențele instituționale în asigurarea respectării egalității de gen, protecției și incluziunii sociale a persoanelor afectate de conflict/război, progresele și provocările înregistrate în promovarea egalității de gen, din perspectiva societății civile, incluziunea socială a refugiaților la nivel local, precum și rezultatele obținute la promovarea agendei anterioare privind femeile, pacea și securitatea.În rezumatul Conferinței, Ministerul Afacerilor Interne, în calitate de instituție coordonatoare a implementării Programului național de implementare a Rezoluției 1325 a Consiliului de Securitate al ONU privind femeile, pacea și securitatea pentru anii 2023- 2027, a punctat aspecte și pași necesari de întreprins:
- definirea clară a necesităților instituționale corelate cu obiectivele Planului de acțiuni;
- importanța implicării active a tuturor actorilor responsabili la nivel național în promovarea Agendei femeile, pacea și securitatea;
- planificarea activităților instituționale pentru perioada următoare de implementare a Planului de acțiuni
- exploararea de noi oportunități, fonduri și parteneri;
- dezvoltarea parteneriatelor strategice şi necesitatea susținerii financiare continue de către partenerii de dezvoltare și instituțiile naționale și internaționale pentru atingerea rezultatelor, având în vedere că pe parcursul a 5 ani de implementare a Programului național urmează a fi realizate 97 de acțiuni, ce implică un buget estimativ de 1 mln. de euro.