Ministerul Afacerilor Interne dezvoltă noi proiecte cu sprijinul partenerilor din Germania, pentru a îmbunătăți răspunsul în situații de risc, protecția cetățenilor și dotarea structurilor operative.
În cadrul unei discuții bilaterale dintre Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, și reprezentanții Ministerului Federal de Externe al Germaniei, ai Ambasadei Republicii Federale Germania la Chișinău și ai Fundației pentru Reforma Globală a Sectorului de Securitate (GS Foundation), au fost analizate proiectele aflate în derulare și identificate noi inițiative care vor fi lansate în perioada următoare.
Un exemplu, în acest sens, îl reprezintă îmbunătățirea capacităților polițiștilor prin programe de instruire axate pe reacția profesionistă în cazurile de violență în familie, sprijinul imediat acordat victimelor și preluarea bunelor practici din Germania privind organizarea internă a echipelor de intervenție, colaborarea interinstituțională și protecția victimelor în primele 24 de ore de la incident.
Parteneriatul moldo-german prevede și lansarea de proiecte comune pentru modernizarea echipamentului și creșterea capacității de reacție a structurilor MAI la solicitările cetățenilor, precum și instruirea angajaților în domenii precum managementul integrat al frontierelor, prevenirea amenințărilor hibride și gestionarea crizelor.
Un alt subiect discutat a fost promovarea implicării active a femeilor în structurile de securitate, prin crearea unui cadru favorabil și echitabil în ceea ce privește participarea acestora.
Colaborarea cu partenerii germani aduce rezultate tangibile: o poliție mai bine pregătită, mecanisme funcționale de protecție a victimelor și comunități mai sigure pentru fiecare cetățean.