20 Februarie 2025 Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, s-a întâlnit cu Ambasadoarea Regatului Unit la Chișinău, Fern Marion Horine, pentru a discuta despre obiectivele comune în domeniul securității și stabilității regionale. Principalele teme abordate au inclus securitatea la frontiere, combaterea amenințărilor hibride și dezvoltarea cooperării între instituțiile de aplicare a legii, toate având ca scop final creșterea siguranței cetățenilor. Un aspect important al discuțiilor a fost semnarea unei Scrisori de intenție pentru cooperarea bilaterală, care va include domenii ca securitatea cibernetică, prevenirea și combaterea corupției, managementul frontierelor și gestionarea migrației. Colaborarea cu Regatul Unit va contribui la combaterea migrației ilegale, îmbunătățirea securității frontaliere și protejarea instituțiilor democratice, garantând astfel un mediu mai sigur și servicii polițienești de calitate.