Mergi la conţinutul principal

Serviciul 112 – în prima linie a urgențelor. Recunoaștere și apreciere pentru operatorii de urgență


Mii de apeluri în fiecare zi, solicitări urgente și răspunsuri prompte – acesta este ritmul în care operatorii Serviciului 112 al MAI își desfășoară activitatea. Aici, fiecare secundă contează, iar deciziile rapide și corecte contribuie la salvarea de vieți omenești și la sprijinirea cetățenilor.

În anul 2024, operatorii Serviciului 112 au gestionat peste două milioane de apeluri de urgență. De asemenea, sistemul informațional a înregistrat circa 11 mii de mesaje text referitoare la peste 5 mii solicitări de urgență. Într-un interval de 8 până la 12 ore, un operator poate prelua până la 150 de apeluri, având un timp mediu de răspuns de 4 secunde. Pe parcursul anului, un singur operator a gestionat în medie peste circa 43 de mii de apeluri, stabilind astfel un record anual.

Cu ocazia Zilei Europene a Numărului de Urgență 112, Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a transmis un mesaj de apreciere angajaților Serviciului 112:


„Știm că zi de zi, cu dăruire și profesionalism, transformați situațiile critice în soluții și speranță. În spatele fiecărui apel la 112 este o urgență, este o viață, o familie care așteaptă ajutor. Iar voi sunteți cei care, prin decizii rapide și corecte, faceți diferența.”


Totodată, Ministra a subliniat importanța îmbunătățirii timpului de reacție și optimizării fiecărei etape a procesului, pentru ca fiecare apel de urgență să primească un răspuns rapid și eficient.

În cadrul evenimentului, mai mulți angajați ai Serviciului 112 au fost menționați cu diplome, distincții și grade speciale, în semn de recunoaștere pentru performanțele lor și pentru contribuția adusă la siguranța cetățenilor.