Mergi la conţinutul principal

Guvernul aprobă noi măsuri pentru protecția solicitanților de azil și consolidarea sistemului de azil

27 noiembrie 2024, Chișinău - Cetățenii și solicitanții de azil din Republica Moldova vor beneficia de un sistem de protecție îmbunătățit, în urma aprobării proiectului Hotărârii de Guvern pentru modificarea procedurii de azil. Noile prevederi urmăresc consolidarea sistemului prin asigurarea unui cadru juridic clar, protecția grupurilor vulnerabile și eficientizarea procedurilor, contribuind totodată la menținerea ordinii și securității statului.


Proiectul introduce mecanisme de acces la protecție internațională – statut de refugiat sau protecție umanitară – adaptate nevoilor persoanelor vulnerabile, precum copiii neînsoțiți, familiile monoparentale, victimele traficului de ființe umane sau persoanele cu dizabilități. Fiecare caz va avea un răspuns personalizat celor care se află în cele mai dificile situații.


Solicitanții de azil vor putea accesa pachete medicale personalizate adaptate nevoilor lor specifice și situației financiare, iar cei angajați, care contribuie la bugetul public, vor beneficia de servicii medicale complete, similar cetățenilor. De asemenea, proiectul reglementează protecția copiilor străini fără însoțitori legali sau fără documente, asigurând intervenții clar definite și standardizate pentru siguranța lor.


Pentru a eficientiza procedurile, se va introduce un interviu preliminar organizat mai rapid, în termen de 10 zile de la depunerea cererii. Acesta va permite o evaluare rapidă a cazurilor, separând situațiile autentice care necesită protecție internațională de cele care urmăresc exploatarea sistemului. Astfel, timpul de procesare a cererilor va fi redus, iar procedurile vor deveni mai eficiente, mai clare și mai transparente.