Din primele ore ale dimineții, angajații Ministerului Afacerilor Interne monitorizează activ traseele și drumurile din întreaga țară, fiind pregătiți să intervină, dacă este necesar, pentru a sprijini cetățenii.
În prezent, nu sunt înregistrate situații grave care să necesite intervenția echipajelor specializate. Evoluția condițiilor meteo și a traficului rutier este monitorizată cu atenție de toate autoritățile competente.
Potrivit informațiilor oferite de distribuitorii de energie electrică, nu există întreruperi în alimentarea cu energie electrică. Administrația de Stat a Drumurilor desfășoară activități tehnologice de curățare a drumurilor, iar traseele naționale sunt practicabile, circulația rutieră desfășurându-se în condițiile specifice vremii.
Cetățenii sunt îndemnați să se informeze cu privire la starea vremii și condițiile de deplasare pe traseele cu risc sporit de înzăpezire.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) recomandă consultarea constantă a hărții traseelor cu risc de înzăpezire, disponibilă aici.
De asemenea, conducătorii auto sunt sfătuiți să plece la drum doar după ce au echipat corespunzător autovehiculele cu pneuri de iarnă. În portbagajul autoturismelor ar trebui să existe lanțuri antiderapante, o lopată și nisip. Este important ca bateria telefonului să fie încărcată, iar în situații de risc, să se apeleze de urgență Serviciul 112, comunicând locația exactă a incidentului.
Totodată, există riscul ca firele electrice să se rupă și să cadă la pământ. Cetățenii sunt avertizați să nu atingă cablurile căzute și să evite zonele cu risc sporit pentru a preveni electrocutarea.
MAI reamintește că, potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în perioada 21-23 noiembrie 2024, din cauza deplasării unor fronturi atmosferice asociate unui ciclon atlantic, cu influențe din Marea Mediterană, vremea va suferi schimbări semnificative. Se prognozează precipitații temporare, local puternice (7-12 l/m² în 12 ore), care vor începe sub formă de ploaie și se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare. De asemenea, sunt așteptate intensificări ale vântului în rafale de până la 15-18 m/s și o scădere a temperaturii aerului cu 5-7°C.