Mergi la conţinutul principal

Angajații MAI din cadrul IGC și IGPF, care ne-au reprezentat la Jocurile Olimpice din Paris, au fost primiți cu căldură la Aeroportul Internațional Chișinău

Angajații Ministerului Afacerilor Interne din cadrul Inspectoratului General de Carabinieri și Inspectoratului General al Poliției de Frontieră au fost primiți cu căldură la Aeroportul Internațional Chișinău.

 

Carabinierii Denis Vieru și Adil Osmanov, medaliați cu bronz la competițiile de judo de la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, și polițistul de frontieră Mihail Latîșev s-au întors acasă, în Republica Moldova.

 

Ministerul Afacerilor Interne se mândrește cu succesele lor și îi felicită pentru performanțele remarcabile obținute pe scena internațională. Realizările lor nu doar că aduc onoare țării noastre, ci și inspiră tinerii sportivi și angajații din cadrul Ministerului să aspire la excelență și să își urmeze cu determinare visele. Ministerul reafirmă angajamentul său de a susține sportivii de performanță și de a promova valorile sportului în rândul angajaților săi.

 

Ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, a transmis un mesaj de apreciere, deși nu a avut posibilitatea să îi întâmpine personal pe olimpici, fiind într-o vizită de lucru în Republica Elenă.

 

„Suntem cu toții mândri de performanțele obținute de Denis Vieru, Adil Osmanov și Mihail Latîșev. Succesele lor sunt o sursă de inspirație pentru noi toți și ne reamintesc cât de importante sunt determinarea și pasiunea în atingerea obiectivelor noastre. Îi felicit din suflet și le mulțumesc pentru că ne reprezintă cu cinste pe plan internațional”, a spus Ministrul Adrian Efros.