14 Februarie 2024 Chișinău, 14 februarie 2024 - Astăzi, Secretarul de Stat al Ministerului Afacerilor Interne, Andrei Cecoltan, a avut o întrevedere bilaterală cu delegația formată din reprezentanți ai Jandarmeriei Naționale Franceze și Ambasadei Franței la București, condusă de Generalul-Maior André Petillot, Director General Adjunct al Jandarmeriei Naționale Franceze. Discuțiile au avut ca obiectiv principal consolidarea cooperării bilaterale în domeniul securității, cu accent pe schimbul de expertiză și bune practici între Republica Moldova și Franța. Secretarul de Stat al MAI a subliniat importanța continuării colaborării strânse între cele două țări în domeniul aplicării legii și asigurării ordinii publice. Totodată, acesta și-a exprimat recunoștința pentru suportul acordat de Jandarmeria Națională Franceză în realizarea obiectivelor ce țin de dezvoltarea capacităților Carabinierilor în vederea participării la misiuni internaționale sub egida ONU, precum și pentru susținerea Inspectoratului General de Carabinieri (ICG) al MAI în procesul de aderare în calitate de observator la FIEP și EUROGENDFOR. Aderarea IGC la aceste două organizații internaționale îi va permite Republicii Moldova să devină furnizor de securitate pe plan regional și internațional. De asemenea, oficialii au discutat despre posibilitățile de extindere a cooperării în ceea ce privește pregătirea și instruirea forțelor de ordine, precum și schimbul de experți în diferite domenii relevante pentru securitatea națională. În încheierea întrevederii, Dl. Cecoltan a reiterat angajamentul ferm al Republicii Moldova de a consolida relațiile de prietenie și cooperare cu Franța și a subliniat importanța dialogului continuu între autoritățile de securitate ale celor două țări.