Astăzi, 23 ianuarie 2024, s-a desfășurat şedinţa de bilanţ a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne (MAI). La eveniment a participat Ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, alături de Secretarul de stat Jana Costachi și șeful Inspectoratului, colonel Oprea Alexandru, precum și șefii subdiviziunilor subordonate.
În discursul său, Ministrul Afacerilor Interne, domnul Adrian Efros, a exprimat recunoștința față de echipa IGSU pentru devotament și serviciu, subliniind că eforturile comune ale subdiviziunilor MAI sunt esențiale pentru realizarea misiunilor la cel mai înalt nivel. Ministrul Efros a evidențiat importanța cooperării interinstituționale în prevenirea situațiilor de risc, inclusiv prin promovarea voluntariatului în domeniul protecției civile.
Șeful IGSU, colonel Oprea Alexandru, a evidențiat contribuția semnificativă a echipei USAR Moldova în cadrul primei misiuni internaționale desfășurate în Turcia la începutul anului 2023. Această acțiune a reprezentat un pas important în procesul de aderare a Republicii Moldova la Mecanismul de protecție civilă al Uniunii Europene.
Potrivit șefului IGSU, anul 2024 va fi un an complex pentru instituție, întrucât aderarea la Mecanismul de protecție civilă presupune adaptarea legislației și intensificarea eforturilor pentru alinierea proceselor interne la standardele europene. De asemenea, s-a accentuat necesitatea participării la instruiri naționale și internaționale.
În cadrul ședinței, au fost prezentate rezultatele obținute în domeniul intervenției și prevenției situațiilor de urgență în anul 2023. Republica Moldova a devenit oficial țară participantă la Mecanismul de protecție civilă al Uniunii Europene, iar IGSU a fost desemnată autoritate responsabilă de implementarea acordului semnat, servind drept punct național de contact pentru UE.
Printre alte realizări menționate în cadrul ședinței au fost asigurarea măsurilor de securitate la al doilea SUMMIT al Comunității Politice Europene și desfășurarea de aplicații tactice în domeniul gestionării crizelor în sectorul energetic, în premieră pentru Republica Moldova.
Anul 2023 a adus cu sine un volum semnificativ de intervenții, cu peste 24.000 de misiuni desfășurate. Conform datelor, salvatorii și pompierii au realizat 10677 intervenții la lichidarea incendiilor, 4607 de misiuni căutare-salvare, 16 intervenții SMURD, 8771 de intervenții auxiliare și o misiune internațională transfrontalieră.
Pe tot parcursul anului trecut, subdiviziunile IGSU au avut un timp mediu de răspuns de 19 minute și 10 secunde la apelurile de urgență. În domeniul prevenției, s-au organizat 12 activități complexe, cu informarea a peste 840 mii de persoane, care au contribuit la diminuarea riscurilor și situațiilor de urgență.
În încheierea ședinței, s-au discutat prioritățile pentru anul 2024, cu accent pe menținerea capacităților operaționale la un nivel înalt, continuarea activităților de prevenire și consolidarea capacităților instituției la standarde europene.