Mergi la conţinutul principal

Vizita Ambasadorului Canadei în Republica Moldova la Ministerul Afacerilor Interne

Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a avut o întrevedere bilaterală cu Excelența Sa Gavin Buchan, Ambasadorul Canadei în Republica Moldova, cu sediul la București. 

 

Discuțiile au vizat perspectivele de consolidare a dialogului bilateral moldo-canadian în diverse domenii de interes reciproc, precum și evoluțiile situației de securitate. În acest sens, fiind apreciată dinamica pozitivă dintre cele două state. 

 

Ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, a apreciat parteneriatul de durată dintre țările noastre și asistența oferită în modernizarea Poliției Naționale din Republica Moldova, gestionarea crizei refugiaților și a mulțumit pentru susținerea fermă a guvernului canadian în parcursul nostru democratic. 

 

Totodată, a fost subliniată necesitatea avansării proiectelor de cooperare și asistență în domeniul aplicării legii și al securității la frontieră, cât și reformarea și modernizarea sectorului de securitate în actualul context regional, care va contribui la dezvoltarea capacităților pentru a face față provocărilor existente. 

 

Oficialii au exprimat interesul pentru fortificarea și amplificarea raporturilor moldo-canadiene pe dimensiunea afacerilor interne.