Comunicarea strategică este partea componentă esențială pentru buna funcționare a sistemului afacerilor interne, având rolul de a gestiona relațiile cu publicul larg.
Acesta a fost subiectul principal din cadrul Atelierului ,,Comunicarea publică în gestionarea crizelor”, care a întrunit, la data de 20 noiembrie curent, angajații Ministerului Afacerilor Interne.
Workshopul a fost prezidat de către purtătorul de cuvânt al comandantului-șef al Poliției poloneze, Mariusz Ciarka, alături de Șeful Unității de promovare a poliției din cadrul Biroului de comunicare publică al sediului central al poliției naționale. Ulterior, reprezentanții polonezi au avut o întrevedere pe marginea acestui subiect cu Secretarii de Stat din cadrul MAI.
Cei prezenți au avut oportunitatea să facă cunoască experiența colegilor polonezi și să facă schimb de idei pentru fortificarea capacităților angajaților implicați în activități de comunicare și planificare strategică, abordarea proactivă a provocărilor, precum și gestionarea informațiilor sensibile și amenințărilor cibernetice.
Menționăm că în contextul global, comunicarea în gestionarea crizelor este esențială pentru pentru transmiterea mesajelor coerente într-o lume interconectată și dinamică. Aceasta este esențială în contextul sporii amenințărilor hibride și provocărilor actuale.