27 Octombrie 2023 Autorii infracțiunilor vor fi identificați mai rapid în baza profilului genetic. O hotărâre în acest sens a fost aprobată, astăzi, de Executiv, la inițiativa Ministerului Afacerilor Interne. Conceptul Sistemului informațional „Registrul de stat al datelor genetice” și Regulamentul acestuia presupune descoperirea infracțiunilor prin gestionarea unei baze de date genetice automatizate, în scopul identificării rapide a autorilor pe baza profilului genetic. Menționăm, implementarea și dezvoltarea sistemului menționat se va efectua din contul mijloacelor financiare ale proiectului „Îmbunătățirea eficienței și accesului la justiție în Republica Moldova”, susținut de către Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, cu sprijinul financiar al Suediei.