26 Octombrie 2023 26 octombrie 2023, Chișinău- Parlamentul a aprobat în cea de-a doua lectură proiectul de lege privind testarea antidrog a conducătorilor auto. Scopul inițiativei este multifațetat: asigurarea protecției cetățenilor împotriva pericolelor generate de consumul de droguri, consolidarea siguranței traficului rutier prin prevenirea și combaterea infracțiunilor comise sub influența substanțelor interzise, și nu în ultimul rând, garantarea unui climat de ordine și siguranță în societate. Implementarea prevederilor legislative va permite Poliției să efectueze testarea antidrog prin intermediul mijloacelor tehnice cum ar fi dispozitivele de testare narcologică, similare mecanismului conceptual aplicat pentru efectuarea testării alcoolscopice. În acest sens, polițiștii vor fi împuterniciți să verifice persoanele bănuită de consum de alcoolul, substanțe stupefiante, psihotrope, toxice, dar și să le însoțească la o instituție medico-sanitară. Este de menționat că proiectul de lege va reglementa obligativitatea persoanei în a cărei privință a fost pornit procesul contravențional să accepte necondiționat testarea antidrog la cererea autorității competente.