Secretarul de Stat al MAI, Andrei Cecoltan, a prezidat consultările publice asupra proiectului Planului Național de Acțiuni pentru implementarea Acordului de Asociere pentru anii 2023 - 2027, elaborat de către Grupul de lucru 24 „Justiție, libertate și securitate”.
La eveniment au fost prezenți reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne și reprezentanții autorităților naționale implicați în grupul de lucru.
Întrunirea a avut drept scop definitivarea finală a proiectului cu aprobare ulterioară.
Totodată, în cadrul ședinței au fost prezentate o serie de propuneri identificate de către Secretariatul Grupului de lucru, inclusiv şi din Pachetul de extindere al UE, precum şi din Raportul analitic al Comisiei Europene care evaluează situația aferentă a 33 de capitole ale legislației UE asupra grupului de lucru.
Precizăm că, Planul Naţional de implementare a Acordului de Asociere RM-UE include prioritățile cheie de cooperare în vederea asigurării asocierii politice şi integrării economice cu Uniunea Europeană şi reprezintă instrumentul de bază pentru monitorizarea la nivel intern a procesului de integrare europeană.
Documentul include o serie de acțiuni care trebuie să fie realizate de către instituțiile responsabile în termenii stabiliți, cu specificarea resurselor financiare necesare în acest sens.