Mergi la conţinutul principal

Grupul Media pentru Știri de Securitate informează:


Prim-ministrul Republicii Italiene, Giorgia Meloni, a aterizat la Chișinău, pentru a participa la Summitul Comunității Politice Europene de astăzi, 1 iunie. 


Până în prezent, relațiile bilaterale se axează pe dezvoltarea și fortificarea domeniilor: comercial-economic, cultural-ştiinţific, tehnologiilor informaţionale, sănătății, juridic, apărării, transporturilor, precum şi în domeniul migraţiei.


Italia acordă suport Republicii Moldova la fortificarea capacităților instituționale și operaționale, astfel încât să fie asigurată securitatea atât la nivel local, cât și regional. Schimbul de informații și expertiză, precum și organizarea unor instruiri a specialiștilor din domeniul de securitate contribuie la intensificarea cooperării moldo-italiene pe segmentul de combatere a criminalității transfrontaliere.  


Cu ocazia organizării Summitului CPE 2023, autoritățile naționale au instituit măsuri de protecție și securitate la nivel internațional, pentru buna desfășurare a evenimentului, unde vor fi prezenți oficiali ai statelor europene și înalți reprezentați ai UE. 

 

Din GMSS-CPE fac parte comunicatorii instituțiilor naționale din domeniul ordinii publice, securității și apărării naționale: Ministerul  Afacerilor Interne cu Inspectoratul General al Poliției, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General pentru Migrație, Inspectoratul General de Carabinieri, Academia „Ștefan cel Mare” a MAI; Serviciul de Protecție și Pază de Stat; Serviciul de Informații și Securitate; Ministerul Apărării; Procuratura Generală; Autoritatea Aeronautică Civilă; Administrația Națională a Penitenciarelor.  


Pentru mai multe detalii:
Grupul Media pentru Știri de Securitate (GMSS-CPE)
Tel: +373 22 255 255 /+373 67 255 255
Fax: +373 22 213 016
Email: stirisecuritatesummit2023@mai.gov.md