Deși Ziua Internațională pentru Nonviolență în Școală este marcată pe 30 ianuarie, mesajul pe care îl transmite trebuie să fie promovat în fiecare zi – să prevenim și să eliminăm violența, iar în același timp să promovăm în școală, dar și în întreaga societate, cultura păcii și toleranței.
Violența, sub orice formă, nu trebuie să se regăsească în spațiul educațional, iar problema violenței trebuie să devină o temă de reflecție și atitudine – atât pentru factorii de decizie, cât și pentru fiecare cetățean. Problema identificată este în vizorul MAI, până la moment, fiind întreprinse mai multe măsuri, în scopul prevenirii și reducerii cazurilor, în care copii devin victime.
În acest sens, de către angajații poliției sunt organizate regulat, în instituțiile de învățământ, sesiuni de informare, ședințe cu părinții și reprezentanții legali, privind educarea copiilor asupra comportamentului și intoleranța față de acest fenomen.
Menționăm că, Ministerul Afacerilor Interne și subdiviziunile sale depun eforturi pentru a elabora norme și practici, ce vor contribui esențial la prevenirea și combaterea abuzului asupra copilului, precum și asigurarea unei protecții eficiente a acestuia.