Mergi la conţinutul principal

Parlamentul susține măsuri de protecție și securitate sporite pentru mai multe categorii de funcționari în care se regăsesc și angajații sistemului afacerilor interne

În ședința Parlamentului Republicii Moldova din 27 octombrie, președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică a anunțat mai multe inițiative legislative ce vizează inclusiv activitatea Ministerului Afacerilor Interne. Acestea sunt propuse în contextul ultimelor evenimente, cu participarea unui număr mare de persoane care au admis încălcări ale ordinii publice, deținând obiecte interzise (topor, cuțite, pirotehnică), trecând cu vederea recomandările organelor de forță și admiterea actelor de ultragiere a polițiștilor.

 

Proiectele de lege prevăd pedepse mai aspre pentru ultragierea angajaților MAI și vin drept consecință a realității cu care se confruntă polițiștii, ori cazurile de nesubordonare la cerințele legale ale organelor de drept, ultragierea acestora și cauzarea unor prejudicii sunt în creștere. Prin modificările Codului Penal propuse, sunt vizați și cei care plătesc pentru acțiuni de destabilizare în masa și ultragiere care trebuie să răspundă conform faptei comise, dar și cei care primesc bani pentru asemenea situație. Odată cu aprobarea actelor, va fi posibilă atragerea la răspundere penală a făptuitorilor care ultragiază angajații MAI.

 

Zi de zi, polițiștii din întreaga țară se află la datorie și sunt pregătiți să intervină în ajutorul cetățenilor. Prioritatea lor este să asigure un mediu de pace și lipsit de pericole pentru cetățeni, fără a face excepții. Dovada curajului, profesionalismului și dedicației lor este vizibilă atât în misiunile de serviciu de rutină, cât și în cazul unor evenimente mari cu numeroase persoane, când asigurarea ordinii și liniștii publice sunt esențiale.

 

Mediul sigur de muncă al angajaților este o prioritate pentru MAI, astfel ca activitatea lor să se desfășoare fără impedimente și sporind nivelul de siguranță în societate.