Mergi la conţinutul principal

Investigarea calitativă a infracțiunilor privind viața sexuală - o prioritate pentru MAI 

 

Deși se vorbește mult despre respectarea drepturilor și integrității cetățenilor, încă persistă realitatea crudă când anumite categorii de persoane sunt supuse riscurilor de violență. Un exemplu în acest sens sunt și femeile care au trecut prin experiențe traumatizante, uneori chiar fatale, precum abuz sau agresiune sexuală. 

 

În urma analizei a cauzelor penale în domeniul infracțiunilor privind viața sexuală, se observă o tendință de încetare sau clasare a dosarelor. În ultimii 4 ani, din numărul total de 2 649 de cazuri înregistrate, 68 %  dintre ele au fost judecate. Totodată, în 19% din cazuri au fost clasate dosarele, iar în alte 178 de cazuri a fost încetată urmărirea penală. 

 

În acest sens, la 17 octombrie, un grup de șefi de inspectorate de poliție, dar și șefi ai Secțiilor de ordine publică au participat la cursul de instruire în domeniul investigării infracțiunilor privind viața sexuală, în cadrul căruia și-au perfecționat cunoștințele în domeniul abordării corecte a infracțiunilor privind viața sexuală, specificul acestora, dar și răspunsul organelor de drept în cazurile de violență sexuală prin conlucrare cu experți, medici și reprezentanți ai serviciilor sociale. Astfel, polițiștii vor asigura nu doar procedura legală de investigare și documentare a cazurilor, dar și vor redirecționa victimele către serviciile specializate de asistență. 

 

Cursul de instruire a fost deschis de Secretarul de Stat Daniella Misail-Nichitin, ulterior fiind desfășurat de către formatori din cadrul Academiei de poliție „Ștefan cel Mare”, Centrului internațional „La strada” și Catedrei de medicină legala a USMF „Nicolae Testemițanu”. 

 

Ca urmare, va fi posibilă investigarea și documentarea cazurilor printr-o abordare multidisciplinară, ori conlucrarea strânsă între polițiști și specialiștii din domeniul psihologiei, medicinei, dar și ONG va duce la o abordare complexă a cazurilor din perspectiva evaluării riscurilor și asigurarea unei protecții și asistențe corespunzătoare pentru victime. De asemenea, conlucrarea în echipă, va spori încrederea victimelor în organele de drept și va încuraja raportarea cazurilor de violență sexuală în scopul atragerii la răspundere a făptuitorilor. 

 

Cursul a fost organizat de Inspectoratul General al Poliției, în parteneriat cu Centrul Internațional ,,La Strada” în scopul extinderii activităților echipelor de intervenție comune în cazurile de violență sexuală în mai multe inspectorate de poliție (Orhei, Hâncești, Ialoveni și mun. Chișinău).