14 Februarie 2020 În cadrul deplasării de lucru la Orhei, ministrul Pavel Voicu a avut o întâlnire cu responsabilii Administrației publice locale, angajații Inspectoratului de Poliție, dar și cu locuitorii raionului. În cadrul ședinței au fost puse în discuție subiecte cu privire la conlucrarea angajaților Serviciilor MAI disconcentrate în teritoriu cu primarii localităților și necesitatea îmbunătățirii comunicării cu cetățenii. Totodată, la Orhei la fel ca și în alte localități din țară, ministrul a cerut părerea celor prezenți la ședință cu privire la rolul inspectorilor de sector și modificările care urmează a fi făcute pentru a îmbunătăți activitatea polițiștilor în fiecare sat. Astfel, în concluzie, consolidarea relațiilor de colaborare cu Administrația publică locală și implicarea activă la soluționarea problemelor societății, sunt două obiective importante pentru Ministerul Afacerilor Interne, fapt despre care a menționat conducerea MAI în cadrul dialogului.