Mergi la conţinutul principal

Acțiuni coordonate în combaterea contrabandei și prevenirea comerţului transfrontalier cu produse de tutungerie contrafăcute

Astăzi, 23 februarie 2016,   ministrul Afacerilor Interne Alexandru  Jizdan a avut o întrevedere cu directorul Japan Tobacco International Moldova (JTI), Dorin Pavaloi  şi membrii echipei sale.

 

În cadrul acestei întrevederii au fost discutate priorităţile Părţilor şi necesitatea coordonării eforturilor în combaterea contrabandei şi comerţului ilicit cu ţigări, inclusiv prevenirea comerţului transfrontalier al produselor de tutungerie contrafăcute.

 

În acest context, ministrul de Interne Alexandru Jizdan a mulţumit oaspeţilor  pentru deschidere,  exprimându-şi dorinţa de a continua colaborarea în realizarea obiectivelor propuse pentru contracararea fenomenului  de  contrabandă cu produse de tutungerie.

 

Totodată, reprezentanţii Japan Tobacco International Moldova  au reiterat  susţinerea  eforturilor Ministerului Afacerilor Interne în activitatea antifraudă şi au exprimat disponibilitatea de a sprijini pe deplin acţiunile de combatere a traficului ilicit al produselor de tutungerie, inclusiv prin contribuirea la instruirea angajaţilor subdiviziunilor MAI.

 

La finalul întrevederii,  Părţile şi-au exprimat disponibilitatea de a conlucra prin schimb de informaţii vizînd  cazurile de contrabandă cu ţigări, analiza tendinţelor şi a riscurilor existente pe piaţa din Moldova, precum şi realizarea unor acţiuni comune eficiente, axate pe contracararea traficului ilicit de produse de tutungerie.

 

 

 JTI este membra a  Grupului de Companii Japan Tobacco, producător de tutun lider la nivel internaţional. JTI comercializează mărci renumite în întreaga lume. Cu sediul central la Geneva, în Elveţia, JTI are operaţiuni în peste 120 de ţări şi aproximativ 27.000 de angajaţi.