Mergi la conţinutul principal

Promovarea reformei Ministerului Afacerilor Interne

Astăzi, 10 februarie 2016, cu participarea ministrului Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan a avut loc reuniunea Consiliului Consultativ al MAI, creat în scopul promovării calitative a procesului de reformare în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

 

“Este esențială continuarea reformelor inițiate în scopul realizării obiectivelor instituționale și  ralierii activității la standardele europene. Reforma MAI va putea fi promovată prin stabilirea unui dialog cu societatea civilă, organizaţiile non-guvernamentale şi formaţiunile obşteşti, suportul cărora este un  factor cheie în asigurarea transparenței activităților întreprinse.“, a menționat ministrul de Interne, Alexandru Jizdan.

 

În cadrul întrunirii, au fost analizate dificultățile cu care se confruntă Ministerul prin specificarea eventualelor căi de soluționare a problemelor existente.

 

Astfel, au fost accentuate unele lacune legislative existente la moment, în particular, pe segmentul protecției sociale a angajaților, remunerării angajaților Poliției antrenaţi în măsurile de asigurare a ordinii publice la manifestațiile de protest, dar și necesitatea profesionalizării Trupelor de Carabinieri pentru a fi integraţi în cadrul sistemului de ordine publică.

 

Reprezentanții societății civile au manifestat  deschidere către o colaborare productivă în domeniul identificării obiectivelor strategice pe termen scurt și mediu în vederea promovării reformei MAI.

 

În finalul ședinței, ministrul de interne Alexandru Jizdan  a menționat că   reforma, fiind un proces notoriu şi continuu, nu are limite de implementare, de aceea Ministerul Afacerilor Interne își propune primordial să îmbunătățească  în continuare calitatea serviciilor prestate populației, pornind de la premisa că acestea vor fi oferite de către  structuri moderne, cu un personal calificat și foarte bine pregătit profesional, specializat pe diferite domenii de activitate.