Infracțiunea s-a produs în satul Bărboieni, Nisporeni, în noaptea de 11 spre 12 noiembrie.
În dimineața zilei de 12 noiembrie, oamenii legii din Nisporeni au fost sesizați despre un furt din biserică. Slujitori ai bisericii au declarat poliției că, au lăsat ușile descuiate deoarece nu s-au gândit că cineva va îndrăzni să fure din biserică. Astfel, persoane necunoscute au pătruns, prin acces liber, în casa care se afla pe teritoriu, au furat bani şi mai multe bunuri materiale (vin, feţe de masă, plapume, haine, prosoape) în valoare de circa 2000 de lei.
La 5 zile după producerea infracțiunii, forțele de ordine, au identificat și reținut suspecții principali. Aceștia s-au dovedit a fi doi tineri, cu vârsta de 17 și 35 de ani, locuitori ai aceluiaşi sat.
În prezent bănuiții sunt cercetați penal pentru furt în baza art. art. 186 alin. (2) Cod Penal al RM.
Centrul de presă al DP MAI,
19 noiembrie 2012