Mergi la conţinutul principal

Un poliţist a refuzat 5.000 de lei mită de la un comerciant de droguri

 Un locuitor al capitalei, originar din satul Rămăzan, raionul Rîşcani, a fost surprins de poliţie, în flagrant, chiar în clipa în care încerca să mituiască un angajat al MAI.
Reţinerea a avut loc la data de 18 septembrie, în incinta unui local din oraşul Anenii Noi.
 
Delictul a fost documentat de angajaţii Direcţiei investigare a fraudelor al Ministerului Afacerilor Interne în conlucrare cu procuratura raionului Anenii-Noi.
 
Bărbatul, cercetat penal pentru comercializarea substanţelor narcotice, a încercat să ofere 5.000 lei unui ofiţer de urmărire penală al Comisariatului de poliţie din raionul Anenii Noi, în schimbul adoptării unei decizii favorabile pe marginea cauzei penale iniţiate în privinţa sa. 
 
Actualmente, pe lîngă pedeapsa pentru deţinerea de substanţe narcotice, bărbatul de 23 de ani, riscă o amendă de pînă la 60 mii lei şi închisoare pe un termen de pînă la 6 ani, conform art. 325 al.1 Cod penal al RM “Corupere activă”.
 
Centrul de presă al DP MAI,
19 septembrie 2012