Infracțiunea a fost depistată în cadrul unui control la biroul Comisiei de admitere la studii în instituţiile de învăţămînt din România, amplasat în incinta unei universităţi din municipiul Bălți.
Conform datelor operative obţinute de angajaţii Direcției Investigare a Fraudelor a Departamentului Poliţie a MAI, directorul Școlii feroviare din municipiul Bălți a falsificat diploma unei tinere absolvente, care dorea să meargă la studii în statul vecin. Tănăra a transmis 1 000 Euro funcționarului prin intermediul prietenului său, care este şi autorul acestei iniţiative. De facto, solicitanta a susținut examenele la BAC pe note de 6, 7 și 8, dar urmare a „tranzacţiei” făcute, în diploma de studii ea avea doar note de 10.
Actualmente toți trei sînt cercetați penal pentru „Confecţionarea şi comercializarea documentelor oficiale false” conform art. 361 alin. 2, Cod Penal al Republicii Moldova. Dacă vina suspecților va fi demonstrată ei riscă amendă în mărime de la 4 000 la 12 000 lei, sau închisoare pe un termen de până la 5 ani.
Centrul de presă al DP, MAI
07 august 2012