Mergi la conţinutul principal

Salvate de către poliţişti din sclavia sexuală

Recent, angajaţii Direcţiei Combaterea Traficului de Persoane au anihilat două cazuri de racolare şi transportare a fetelor moldovence pentru practicarea serviciilor sexuale în Federaţia Rusă.
Astfel, în primul caz, oamenii legii au indentificat reţeaua criminală, compusă din două persoane. Suspectele, de 24 şi 30 de ani, originare din municipiul Bălţi şi Sângerei, identificau şi recrutau domnişoare pentru transportarea şi impunerea lor de a practica servicii sexuale contra plată în oraşul Moscova.

În urma măsurilor operative de investigaţii, oamenii legii au reţinut suspecta pe teritoriul gării ferate din municipiul Bălţi, în momentul în care organiza transportarea unei victime, procurându-i din cont propriu tichet de călătorie la trenul Chişinău-Moscova. Tânăra de 20 de ani face parte dintr-o familie social vulnerabilă.
Suspectele pe parcursul unui an de zile, în scop de profit, recrutau, transportau şi adăposteau domnişoare moldovence în diferite localităţi ale regiunii Moscova, pentru a presta servicii sexuale contra plată.
În prezent, bănuitele se află în arest preventiv pe un termen de 30 zile, fiind cercetate penal în baza art. 165 al 2 lit (d) Cod Penal RM „Trafic de fiinţe umane”. Dacă vor fi găsite vinovate, acestea riscă până la 15 ani privaţiune de libertate.

Un alt caz a fost ilucidat de angajaţii Secţiei pentru Combaterea Traficului de Persoane din cadrul Comisariatului de poliţie Bălţi. Poliţiştii au reţinut un bărbat, în vârstă de 32 de ani, bănuit de trafic de fiinţe umane şi proxenetism. Tinerele moldovence erau racolate pentru a practica prostituția, în oraşul Moscova, Federaţia Rusă.

 
În baza unei informaţii operative, parvenite de la o tânără de 24 de ani, originară din Bălţi care a declarat poliţiei că un oarecare „Marin” o îndeamnă să plece peste hotare pentru practicarea serviciilor sexuale. În urma documentării informaţiei, oamenii legii au reţinut în fragrant suspectul. Bărbatul, originar din raionul Făleşti, „petrecea” pe teritoriul gării feroviare din Bălţi o altă victimă. Fata de 30 de ani face parte dintr-o familie social-vulnerabilă şi urma să plece la Moscova. Ajunsă la destinaţie, ea trebuia să presteze servicii sexule într-o vila din Moscova.
În prezent, bărbatul suspectat este cercetat în baza art. 220 al. 2 „Proxenetism”. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 4 la 7 ani.

În prezent se petrec acţiuni de urmărire penală şi măsuri de investigaţie operativă, îndreptate spre depistarea şi documentarea complicilor cât şi a potenţialelor victime care au avut de suferit în urma activităţii suspecţilor în ambele cazuri.

Centrul de presă al DP MAI,
27 aprilie 2012