Mergi la conţinutul principal

Reţinut pentru coruperea activa a unui poliţist

Un bărbat, în vârstă de 62 de ani, locuitor al Capitalei, a fost reţinut pentru corupere activă a unui angajat al Comisariatului Poliţie Transporturi din Ungheni.
Astfel, pe data de 29 iulie, pe peronul gării suburbane din oraşul Ungheni, angajaţii Poliţiei Transporturi au depistat un bărbat, care, apparent era în stare de ebrietate. Acesta a fost condus la Comisariatul Poliţie Transporturi din Ungheni, pentru stabilirea identităţii şi întocmirea unui proces verbal, după care a fost îndreptat la expertiza narcologică, pentru stabilirea gradului de ebrietate.
După ce a fost audiat, oamenii legii au stabilit că acesta activează în calitate de casier mobil de bilete pentru trenuri suburbane. Mai mult, bărbatul se afla în tură, în momentul reţinerii.
Pe data de 1 augus, bărbatul a fost chemat la poliţie, pentru a fi audiat pe cazul comiterii contravenţiei prevăzute de art. 355, al. 1 al Codului Contravenţional al Republicii Moldova.
În timpul audierii, acesta i-a propus şefului de post suma de 600 de lei, pentru a refuza întocmirea procesului verbal contravenţional şi pentru a nu sesiza conducerea întreprinderii unde activează, deşi fusese preîntâmpinat de poliţist că aceste acţiuni sunt ilicite.
Pe cazul dat a fost iniţiată urmărirea penală în baza articolului 325 al. 1 al Codului Penal al Republicii Moldova, care prevede o pedeapsă cu închisoare de până la 5 ani, cu amendă în mărime de la 20.000 la 60.000 lei.
Centrul de presă al DP al MAI,
5 august 2011