Mergi la conţinutul principal

Sute de mii de lei, scoase din contrabandă cu mărfuri de larg consum

Contrabanda pare să fie o „boală” fără leac. Pentru că în ciuda controalelor şi a sutelor de sancţiuni aplicate şi dosare penale întocmite, afacerea continuă să prospere. Astfel, fenomenul contrabandei a devenit un flagel mondial cu efecte, fără îndoială, nefaste la nivelul economiei naţionale, ceea ce constituie un semnal de alarmă pentru întreaga societate. Gama de marfă de contrabandă de pe piaţa moldovenească creşte, deoarece „afacerea” generează profituri uriaşe.

Conştientizând efectele negative ale fenomenului contrabandei (sub diversele lui forme de manifestare) asupra economiei naţionale şi sănătăţii populaţiei, poliţia independent sau în colaborare cu instuţiile abilitate acţionează intens pentru depistarea celor care încearcă introducerea sau scoaterea ilegală din ţară, prin neplata taxelor vamale aferente, a unor bunuri destinate comercializării ilicite. Eficienţa acţiunilor desfăşurate de oamenii legii este demonstrată de valoarea bunurilor de contrabandă depistate de-a lungul timpului.

Astfel, poliţiştii de la Brigada de poliţie cu destinaţie specială „Fulger” au stricat, recent, o „afacere” extrem de bine pusă la punct, prin care se reuşea să se obţină câştiguri impresionante, făcându-se contrabandă cu mărfuri în asortiment.

Ca urmare a unei informaţii operative şi a acţiunilor de investigaţie ofiţerii BPDS „Fulger” au somat în zona de securitate, în satul Tudora, raionul Ştefan-Vodă, un microbus de model „Mercede Sprinter”, condus de un călărăşean de 28 de ani. În momentul controlului poliţienesc, în unitatea de transport au fost depistate mărfuri de larg consum în proporţii mari, în valoare totală de circa 100 000 lei.

Forţele de ordine au constatat că bunurile erau transportate fără acte de provenienţă şi de devamare a lor. Cercetările de specialitate au scos la iveală faptul că individul practică această activitate de o perioadă îndelungată, marfa fiind procurată din Ucraina, regiunea Odesa, ocolind postul vamal „Palanca”, cu ulterioara comercializare.

În alt caz, la ieşirea din satul Nemereuca, raionul Soroca oamenii legii au stopat un automobil de model „Wolksvagen Transporter”, la volanul căruia se afla un bărbat de 29 de ani, domiciliat în satul Semirova, raionul Floreşti. După ce unitatea de transport a fost supusă controlului, au fost depistate mărfuri industriale, în sumă de circa 100 000 lei. Bunurile au fost procurate de la piaţa comercială din oraşul Hmelniţc, Ucraina şi introduse în ţară prin contrabandă cu bărcile peste râul Nistru.

O fărădelege similară a fost documentată pe traseu, unde forţele de ordine au oprit un automobil de model „Wolksvagen Caddy”, condus de un tânăr de 24 de ani, originar din oraşul Edineţ. Acesta ocolind postul vamal Vaşchivţî, Ucraina –Grimăncăuţi, Moldova, a introdus în ţară mărfuri de larg consum (încălţăminte şi haine pentru bărbaţi şi dame). Bunurile în sumă de 300 000 lei au fost procurate din or.Hmelniţc şi urmau să „aprovizioneze” piaţa din oraşul Edineţ.

O altă infracţiune economică a fost înregistrată pe traseul Chişinău-Bender, în regiunea satului Chetrosu, raionul Anenii Noi. Aici oamenii în uniformă au supus verificării un automobil de model „Wolksvagen”-LT”, condus de un locuitor al oraşului Bender, în vârstă de 24 de ani. În maşină au fost depistate produse de larg consum în asortiment (ciorapi, ştrampi, articole de birotică, pulovere, burghii electrice etc.) în lipsa documentelor de provenienţă, estimându-se la circa 100 000 lei. Marfa a fost introdusă în RM eludând controlul vamal, prin regiunea transnistreană şi a fost procurată de la „kilometrul 7”, Ucraina.

Actualmente cazurile se cercetează întru stabilirea tuturor circumstanţelor şi a gradului de culpabilitae a contravenienţilor.

De notat, având în vedere amploarea fenomenului contrabandei şi efectele sale negative asupra economiei naţionale, reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne vor continua să ia măsuri ferme împotriva celor care se ocupă cu acest gen de activităţi ilicite, scopul fiind protejarea intereselor statului (plata taxelor la buget) şi a consumatorilor autohtoni.

  

Centrul de presă MAI
23 octombrie 2009