Mergi la conţinutul principal

Angajat al IPFS reţinut pentru luare de mită

Goana după bani, în cele mai frecvente cazuri, îi fac pe indivizii care ignoră legea să iasă pe contrasens, să înlesnească corupţia şi să devină ei însăşi corupţi. Astfel, reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne au demarat măsuri de specialitate, în scopul combaterii corupţiei în cadrul instituţiilor publice.

Ca rezultat al acţiunilor operative de investigaţie la finele săptămânii trecute, angajaţii Brigăzii de poliţie cu destinaţie specială „Fulger” au reţinut pentru luare de mita un angajat al Inspectoratului Principal Fiscal de Stat (IPFS). Este vorba despre inspectorul principal al IPFS - Corneliu Prisăcaru, în vârstă de 30 de ani, domiciliat în oraşul Chişinău.

Vineri, 18 septembrie 2009, acesta a fost reţinut, în flagrant, lângă Judecătoria raionului Criuleni, în momentul în care a estorcat 4000 de euro de la un director al unei societăţi cu răspundere limitată. Pentru aceşti bani, inspectorul superior urma să protejeze activitatea financiară a întreprinderii, deblocarea conturilor bancare şi facilitarea activităţii economice.

În acest caz a fost iniţiată o cauză penală în baza art.324 al.2 Cod Penal al Republicii Moldova “Corupere pasivă”. Conform legislaţiei în vigoare persoana culpabilă de comiterea unei asemenea fărădelegi riscă o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de până la 100 000 de lei sau închisoare pe un termen de la 5 la 10 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.

   

Centrul de presă al MAI
21 septembrie 2009