Mergi la conţinutul principal

Semnarea Memorandumului de intenţii între Direcţia generală servicii operative a MAI şi Oficiul Central de Lupta cu Criminalitatea Itinerantă din Franţa

La 6 decembrie 2012, viceministrul Afacerilor Interne, Dumitru URSACHI, a avut o întrevedere cu Ambasadorul Franţei în Republica Moldova, Gérard GUILLONNEAU şi şeful Oficiului Central de Lupta cu Criminalitatea Itinerantă (OCLDI), Patrice BAYARDE.

În cadrul acestui eveniment, a fost semnat Memorandumul de intenţii între Direcţia generală servicii operative a MAI şi Oficiul Central de Lupta cu Criminalitatea Itinerantă din Franţa, care are scopul extinderii cooperării instituţionale între serviciile specializate ale ambelor state.

Relaţiile de colaborare stabilite între Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova şi Poliţia Naţională a Republicii Franceze şi-a demonstrat eficienţa prin relevarea şi documentarea, pe parcursul anului curent, a unui şir de grupări criminale itinerante, constituite din cetăţeni moldoveni, care comiteau infracţiuni pe teritoriul Franţei.

Viceministrul Dumitru Ursachi a menţionat că semnarea acestui document va permite serviciilor specializate ale ambelor state să treacă de la faza schimbului eficient de informaţii la organizare a unor operaţiuni comune, fiind o premisă importantă în fortificarea colaborării cu colegii din Franţa, dar şi un exemplu bun pentru extinderea acestor iniţiative în relaţiile cu alte state.

Direcţia informare şi relaţii cu publicul,
7 decembrie 2012