O femeie, în vîrstă de 53 de ani, din oraşul Edineţ a fost violată în plină zi în propria casă şi deposedată de bani şi bunuri materiale. Nenorocirea a avut loc întro zi de duminică din luna curentă.
La adresa Comisariatului de poliţie din raionul Edineţ a parvenit o plângere de la o locuitoare a oraşului Edineţ. Victima a mărturisit poliţiei că în jurul orei 17.00, un bărbat necunoscut a pătruns în casa acesteia şi, ameninţând-o cu un cuţit, a întreţinut un raport sexual forţat cu ea. După ce şi-a efectuat „necesităţile”, infractorul a sustras 2500 de lei, un telefon mobil de model „Samsung” şi a fugit de la faţa locului.
Imediat, forţele de ordine ale Comisariatului de poliţie Edineţ s-au deplasat la faţa locului pentru a cerceta circumstanţele, iniţiind acţiuni de specialitate, menite să identintifice şi să reţină făptaşul.
Ca rezultat, poliţia l-a reţinut pe Oleg Harujin, în vârstă de 34 de ani, locuitor al oraşului Edineţ, anterior condamnat de 4 ori pentru furturi din avutul proprietarului. De menţionat, că Harujin deja se afla în căutare de Comisariatul de poliţie Floreşti, fiind suspectat de comiterea unui atac tâlhăresc. Audiat de poliţie, tipul a recunoscut cu detalii cele întâmplate, fără nicio remuşcare de conştiinţă.
Organele de poliţie au iniţiat două cauze penale în baza art.art.171 şi 186 Cod Penal al RM. Dacă Harujin va fi găsit vinovat de „Viol” şi „Furt”, el riscă ani grei de puşcărie.

Centrul de presă MAI
29 iunie 2009