Mergi la conţinutul principal

Un poliţist a spus nu corupţiei!

Un tip, în vârstă de 27 de ani, care a încercat să dea şpagă unui poliţist a fost prins la începutul săptămânii curente, în flagrant, de angajaţii Departamentului servicii operative din cadrul MAI. Insul a propus omului în uniformă 200 de dolari ca să scape de o cauză penală.

Incidentul ar fi susrvenit după ce, la 24 august curent, forţele de ordine au oprit pentru un control de specialitate un automobil de model „Crysler-Voyager”, care transporta îmbrăcăminte şi telefoane mobile, în sumă de peste 50000 de lei, fără a fi declarate în modul stabilit la punctul vamal „Palanca”. Astfel, marfa a fost ridicată, fapt ce l-a impulsionat pe bărbat să intre în cârdăşie cu omul legii.

Acesta a fost prins în momentul, când îi oferea omului legii 200 de dolari.

Astfel, făptuitorul, intenţionând să scape de o pedeapsă penală, s-a mai ales cu una în baza art.325, al.1 Cod Penal al Republicii Moldova - “Corupere activă”. Conform legislaţiei în vigoare persoana culpabilă de comiterea unei asemenea fărădelegi riscă de până la 5 ani de închisoare.

Ministerul Afacerilor Interne nu rămâne pasiv faţă de fenomenul corupţiei, întreprinde paşi serioşi pentru stoparea şi minimalizarea efectelor negative ale acestui gen de activitate asupra statalităţii. Zilnic depistând şi documentând cazuri de corupţie pasivă şi dare de mită.

Reiterăm, priorităţile de perspectivă ale MAI în activitatea anticorupţie constituie: continuarea colaborării cu societatea, diminuarea efectelor corupţiei asupra sectorului privat; sporirea credibilităţii societăţii faţă de poliţie şi încurajarea populaţiei privind colaborarea cu organele poliţiei; asigurarea transparenţei şi informarea populaţiei despre activitatea anticorupţie a poliţiei; instituirea unor garanţii eficiente reale pentru persoanele, ce cooperează cu autorităţile statului în domeniul prevenirii şi combaterii corupţiei.

Centrul de presă al MAI
28 august 2009