La data de 13 martie 2009 ofiţerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane a MAI în colaborare cu forţele de ordine din Federaţia Rusă l-au extrădat pe Gheorghe Parapir, cetăţean al RM.
În anul 2004 bărbatul a fost anunţat în căutare internaţională, de forţele poliţieneşti din Republica Moldova, pentru trafic de copii.
Astfel, acum 6 luni, tipul a fost reţinut de poliţiştii ruşi pe teritoriul oraşului Sankt-Peterburg. După un şir de acţiuni de specialitate Parapir a fost predat poliţiei din Moldova.
Principalului suspect, în vârstă de 36 de ani, originar din raionul Călăraşi i se încriminează încălcarea art.206 “Trafic de copii” din Codul Penal al R. Moldova. Potrivit legii persoana culpabilă de comiterea unei asemenea infracţiuni riscă o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de pînă la 25 de ani.
În anul 2004, Gheorghe Parapir, prin înşelăciune şi abuz de încredere a recrutat şi transportat în Rusia 2 copii, în vârstă de 12 şi 16 ani. Acolo minorii au fost impuşi să cerşească pe străzile or.Sankt-Peterburg, fiind ţinuţi în condiţii similare sclaviei, trataţi inuman şi influenţaţi fizic. După 3 luni de suferinţă, graţie conlucrării fructuoase a poliţiştilor moldoveni cu cei ruşi copiii au fost reîntorşi acasă, în familie.
Potrivit poliţiei, Gheorghe Parapir îşi alegea victimele din familii cu stare materială vulnerabilă după care le falsifica datele primare şi astfel obţinea procurele, în baza cărora şi l-e transporta peste hotare.
Actualmente Parapir se află în arestul oamenilor legii şi urmează a fi pedepsit conform legislaţiei în vigoare.
Centrul de presă al MAI
16 martie 2009