Ofițerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane al Departamentului de poliție Ministerul Afacerilor Interne au dat peste cap o afacere ilegală a unei tinere originare din raionul Anenii Noi. Este vorba despre specializarea acesteia în recrutarea și transportarea tinerelor moldovence în orașul Antalya, Turcia, în scopul practicării prostituției.
Ca rezultat al unei informații operative, oamenii legii au identificat suspecta, în vârstă de 20 de ani. Cercetările polițienești au stabilit că, de facto, aceasta nu activa de una singură, făcând parte dintr-un grup criminal iar fiecare dintre membrii acestuia avea un rol bine determinat. Moldoveanca era responsabilă de recrutarea fetelor nevoiașe, din familii social-vulnerabile și transportarea lor în Turcia, restul membrilor, cetățeni turci – de asigurarea cheltuielilor de drum, primirea clienților, a plăților de la aceștia etc. În Turcia, tinerele erau preluate de ceilalți membri ai grupului, care, le organizau exploatarea sexuală. Pentru o moldoveancă ajunsă în Turcia, suspecta ridica circa 1000 de euro.
În momentul documentării acestui caz ofițerii CCTP DP MAI au identificat 2 victime ale grupului (originare din Dubăsari ș Râbnița), însă cercetările continuă în vederea identificării și stabilirii tuturor circumstanțelor, membrilor și victimelor acestui caz.
În prezent, moldoveanca suspectă este cercetată în baza art. 220 Cod Penal al RM. Dacă va fi găsită vinovată de Proxenetism, aceasta risccă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de pînă la 7 ani.
Poliția atenționează toți cetățenii, îndeosebi tinerele moldovence să nu cadă plasă propunerilor avantajoase ale unor necunoscuți, acest fapt punându-le în pericol atât sănătatea cât și viața!
Centrul de presă DP MAI
6 septembrie 2011